Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parchetul Naţional francez Antiterorist cere, în apel, 15 ani de închisoare în dosarul asasinării poliţistului Xavier Jugelé

The Independent
Xavier Jugele

Parchetul Naţional francez Antiterorist (PNAT) cere marţi condamnarea la 15 ani de închisoare - şi reîncadrarea crimei în infracţiune teroristă - a lui Nourredine Allam, judecat în apel din cauză că i-a vândut arma crimei, un Kalaşnikov, lui Karim Cheurfi, asasinului poliţistului Xavier Jugelé, ucis în 2017 pe Champs-Élysées, relatează AFP.

”Cer Curţii să anuleze hotărârea primei instanţe”, a cerut avocata generală, care consideră că acuzatul ”nu-şi asumă vina” în asasinarea poliţistului, potrivit News.

Nourredine Allam, un francezo-algerian în vârstă de 32 de ani, a fost ”furnizorul direct” al ”Kalaşnikovului încărcat cu 25 de cartuşe” folosit de către Karim Cheurfi să tragă în poliţişti, a declarat ea.

”El nu a arătat vreodată debutul unui început de empatie” faţă de victime, a declarat avocata generală.

Reprezentanta Parchetului Naţional francez Antiterorist s-a declarat ”convinsă” de faptul că Nourredine Allam ”cunoştea intenţiile teroriste” ale lui Karim Cheurfi, cunoscut prin declaraţii vehemente şi repetate împotriva poliţiei.

”În fapt, încă de la început, Nourredine Allam s-a spălat pe mâini”, a insistat magistrata.

Condamnarea cu privire la asociere teroristă de răufăcători (AMT) nu presupine că acuzatul ar fi redicalizat sau că ar cunoaşte un plan de atentat. În vederea stabilii AMT, este de ajuns ca acuzatul să cunoască radicalizarea ucigaşului, subliniază avocata generală.

La 20 aprilie 2017, Karim Cheurfi l-a ucis pe poliţistul Xavier Jugelé şi a rănit doi colegi de-ai acestuia şi o turistă germană, după care a fost ucis în tiruri de ripostă.

Nourredine Allam a fost condamnat, în primă instanţă, la zece ani de închisoare, după ce PNAT a cerut să fie condamnat la 18 ani. Curtea nu a reţinut atunci calificarea de asociere teroristă de răufăcători şi a recunoscut doar un delict de drept comun.

Parchetul a cerut ca un alt acuzat, Médérik Marinne, achitat în primă instanţă şi care a compărut în libertate în apel, la fel ca în procesul din prima instanţă, să fie condamnat la 24 de luni de închisoare, dintre care 12 cu suspendare.

Amprentele lui Médérik Marinne au fost descoperite pe arma ucigaţului.

În audierea în Curtea de Apel, el a repetat că a atins arma ”accidental” pe când se afla în compania lui Yanis Aidouni şi Mohamed Bouguerra, doi bărbaţi care au fost acuzaţi că i-au vândut Kalaşnikovul lui Nourredine Allam şi care au fost condamnaţi, în primă instanţă, la şase şi, respectiv, cinci ani de închisoare.

Yanis Aidouni şi Mohamed Bouguerra nu au fost judecaţi în apel.

Verdictul urmează să fie pronunţat miercuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.