Miniştrii apărării german şi francez au denunţat joi la Tallin manevrele ruse "Zapad" prevăzute să înceapă săptămâna viitoare pe teritoriul belarus, în apropiere de graniţele UE şi NATO, ceea ce ilustrează, potrivit Parisului, "strategia de intimidare" a Moscovei, relatează AFP, conform agerpres.ro.
"Este indiscutabil că vom vedea o demonstraţie a capacităţilor şi puterii ruşilor" cu ocazia acestui exerciţiu, a subliniat Ursula Von Der Leyen, alături de omologul său francez, Florence Parly, în marja unei reuniuni a UE la Tallin. "Cel care se îndoieşte de acest lucru (...) trebuie doar să privească la numărul mare de forţe care participă la exerciţiul Zapad: mai mult de o sută de mii", a insistat ea.
Aceasta este pentru prima oară când o mare putere din cadrul NATO menţionează numărul de militari furnizat până acum de ţările baltice, uneori considerate alarmiste din cauza istoriei dificile cu Rusia vecină.
Din partea sa, Moscova susţine că 12.700 de soldaţi ruşi şi belaruşi vor participa la aceste exerciţii, intitulate Zapad-2017 (Vest-2017), programate să se desfăşoare între 14 şi 20 septembrie în Belarus, la sud de graniţa lituaniană, şi în enclava rusă Kaliningrad.
"Este deosebit de important în acest context ca noi să ne reafirmăm prezenţa în faţa acestei expresii şi acestei demonstraţii de forţă pe care o fac ruşii", de altfel o "strategie de intimidare, nu trebuie să ne ascundem", a declarat şefa armatei franceze, Florence Parly.
Ea a evocat că NATO a desfăşurat patru batalioane în ţările baltice şi în Polonia în primăvară. În cadrul acestui program, aproximativ 300 de soldaţi francezi se antrenează cu soldaţi britanici, danezi şi estonieni la Tapa (în nordul Estoniei).
"Arătăm prin prezenţa noastră, în mod egal vizibilă, oricărui agresor potenţial că teritoriul ţărilor baltice şi al Poloniei este bine acoperit de garanţia Alianţei" Nord-Atlantice, a adăugat Parly, urmând să se deplaseze la Tapa joi după-amiază.
Articolul 5 al Tratatului fondator al NATO prevede că, în caz de agresiune împotriva unei ţări membre a Alianţei, toţi ceilalţi membri vor veni în ajutorul său, notează AFP.
Parisul și Berlinul denunță manevrele rusești la granița UE
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

127
A murit medicul care a fost condamnat la 1.933 de ani de închisoare după ce a infectat 275 de pacienți
127

1.629
Ruptură majoră pe axa Israel - Franța: Tel Avivul oprește orice achiziție militară de la Paris, după ce au blocat ajutorul militar american
1.629

106
Un parlamentar iranian de rang înalt îi transmite lui Trump: "Strâmtoarea Ormuz se va redeschide, dar nu pentru voi"
106

43
Cutremur puternic la Tokyo - Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite
43

49
Israelul anunţă că a atacat o instalaţie folosită pentru presupusa dezvoltare de arme chimice în Iran
49

63
Reformă istorică în Japonia - Se introduce custodia comună după divorț
63

4.086
Scenă de coșmar: un lup a mușcat o femeie de față, în mijlocul unui cartier. Victima, în vârstă de 65 de ani, a fost transportată de urgență la spital
4.086

28
Autoritatea vamală a SUA face progrese cu dezvoltarea sistemului de returnare a taxelor vamale impuse ilegal
28

72
Finalul războiului din Iran. Marco Rubio dă asigurări că sunt aproape de „linia de sosire”
72

3.155
Un gigant IT prezent și în România concediază mii de angajați - De vină este Inteligența Artificială
3.155

36
Emmanuel Macron a lăudat la Tokyo "predictibilitatea" Europei
36

2.655
Un avion AN-26 aparținând Rusiei s-a prăbușit în Crimeea - Armata ucrainenă nu comentează
2.655

2.662
Rusia lovește adânc în spatele frontului - Pagube extinse în vestul Ucrainei
2.662
















Comentează