Parlamentarii nu vor să cumpere ”Cumințenia Pământului”

Autor: Politic Scan

Publicat: 15-12-2015

Actualizat: 15-12-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Parlamentarii au respins amendamentul adus la proiectul legii bugetului de stat prin care se alocau 5 milioane de lei pentru Ministerul Culturii, bani cu care urma să fie cumpărată opera lui Constantin Brâncuși - Cumințenia Pământului.

Mai era  nevoie de doar 5 voturi ca opera să intre în patrimoniul statului român, potrivit Hotnews.

"Conform legii, în cazul bunurilor de patrimoniu, clasa tezaur, Ministerul Culturii își poate exercita dreptul de preempțiune. (...) Actualmente, pentru dreptul de preempțiune, Ministerul are zero lei", explicase ministrul Vlad Alexandrescu sâmbătă la ședința comisiilor de buget-finanțe. Se pare că parlamentarii nu au fost impresionați astfel că azi au respins amendamentul.

Sculptura a fost realizată în 1907, după care a fost cumparată în 1911 de inginerul și iubitorul de artă Gheorghe Romașcu. Lucrarea a fost confiscată abuziv, în 1957, de conducerea comunistă a Muzeului de Artă și retrocedată după 51 de ani și un proces îndelungat al familiei colecționarului cu actualul Muzeu Național de Artă al României. După ce a fost ridicată de la MNAR, "Cumințenia Pământului" a fost dusă la Muzeul Naţional Cotroceni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri