Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ALDE, amendamente la proiectul pe care Guvernul își asumă răspunderea: 'Pe liste permanente, nu suplimentare'

Facebook
tariceanu

ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu, a transmis luni mai multe amendamente pentru proiectul de asumare al Guvernului pe legea electorală. Astfel, ALDE propune, printre altele, modificarea articolului privind persoanele cu viză de flotant de mai puțin de 90 de zile înaintea alegerilor, astfel încât aceștia să poată vota pe liste permanente, și nu pe liste suplimentare, cum prevede legislația în prezent.

„Persoanele care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrative-teritorială a municipiului în care își au domiciliul. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista permanentă”, prevede amendamentul depus de ALDE.

Citește și: PNL cedează parțial în fața USR în scandalul privind viza de flotant

În documentul pe care Guvernul l-a trimis Parlamentului privind asumarea răspunderii pe modificarea legii electorale este precizat că cetățenii care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală cu mai puțin de 90 de zile înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a municipiului în care au avut reședința sau domiciliul stabilit anterior celor 90 de zile. În acest caz, cetățenii vor vota pe lista suplimentară.

Un alt amendament propus de ALDE prevede ca președinții consiliilor județene să fie aleși prin vot indirect, de către consiliile județene, respectiv consiliile locale. În prezent, președinții de CJ sunt aleși prin vot, de către cetățeni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.