Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patria Bank a înregistrat un profit net de 14,9 milioane de lei în primele nouă luni ale anului

Patria Bank
Patria Bank

Patria Bank a înregistrat în primele nouă luni ale anului în curs un profit net de 14,9 milioane de lei, în creştere cu 7,7 milioane de lei, respectiv cu 106%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2021, potrivit rezultatelor financiare raportate la 30 septembrie 2022, date miercuri publicităţii.

Conform unui comunicat al băncii, aceasta a continuat procesul de consolidare al profitabilităţii, proces ce survine din dezvoltarea veniturilor operaţionale corelată cu o evoluţie prudentă a costului riscului. Îmbunătăţirea profitabilităţii într-un mediu macroeconomic volatil şi incert denotă o evoluţie sustenabilă, precum şi adaptabilitatea băncii la condiţiile actuale de piaţă, potrivit Agerpres.

Patria Bank a consemnat în cele nouă luni credite nou-acordate în valoare de 764 milioane de lei, ceea ce a condus la o creştere a portofoliului de credite performante cu 13%, respectiv 249 milioane de lei, comparativ cu decembrie 2021, şi cu 13%, respectiv 261 milioane de lei, faţă de septembrie 2021.

Banca şi-a îmbunătăţit structura bilanţieră prin creşterea ponderii creditelor brute în total active la nivelul de 61%, de la 56% în decembrie 2021, cât şi creşterea indicatorului credite raportate la depozite atrase de la clienţi de la 65% la sfârşitul anului 2021 la 72% în septembrie 2022.

Majorarea veniturilor nete din dobânzi cu 21% la septembrie 2022 faţă de septembrie 2021, în linie cu evoluţia portofoliului de credite şi creşterea eficienţei comerciale prin obţinerea unor randamente superioare celor medii din sistemul bancar, continuarea reducerii ratei creditelor neperformante (NPL) cu 190 puncte procentuale faţă de septembrie 2021 şi menţinerea ratei de acoperire a creditelor neperformante cu ajustări de depreciere la un nivel de peste 60%, dar şi menţinerea unei baze de capital solide evidenţiată de nivelul Ratei Fondurilor Proprii Totale de 16,85% la nivel individual şi de 16,63% consolidat la nivelul Grupului Patria Bank sunt alte repere financiare atinse la 30 septembrie 2022.

Patria Bank este o bancă românească dedicată creşterii gradului de bancarizare în România şi susţinerii antreprenorilor şi afacerilor locale. Listată la Bursa de Valori Bucureşti, Patria Bank are o prezenţă fizică naţională şi oferă produse şi servicii bancare de bază 100% online tuturor românilor, oriunde s-ar afla aceştia.

Grupul Patria Bank are ca acţionar majoritar Fondul de Investiţii Emerging Europe Accession Fund (EEAF), un fond de private equity, ai cărui principali investitori sunt BERD (Banca Europeană de şi BSTDB (Banca de Dezvoltare a Regiunii Mării Negre).

Din Grupul Patria, alături de Patria Bank, mai fac parte Patria Credit IFN - instituţie cu expertiză şi experienţă în microfinanţare, fonduri europene şi produse financiare dedicate segmentului agro, şi Patria Asset Management - societate specializată în administrarea investiţiilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.