Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Patriarhia Română, despre Bacalaureatul la religie: 'Un act firesc, responsabilizează și mai mult cultele religioase'

vasile banescu

Patrarhia Română reacționează la decizia Comisiei de învăţământ a Camerei Deputaţilor, care a introdus în proiectul legii învăţământului preuniversitar posibilitatea susținerii examenului de Bacalaureat la religie.

„Aprobarea Religiei ca materie eligibilă la Bacalaureat este un act firesc, împlinit în perfectă concordanță cu statutul unei discipline care face parte din trunchiul comun al programei școlare, un act care, simultan, responsabilizează și mai mult cultele religioase.

Acestea trebuie să propună și să susțină constant o tematică demnă de statutul cultural al acestei materii studiate în școală, rolul acesteia din urmă fiind transmiterea cunoașterii formatoare atât intelectual, cât și moral”, transmite Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patrarhiei Române.

Potrivit amendamentului adoptat, examenul naţional de bacalaureat constă în susţinerea probelor scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării şi sunt desfăşurate după cum urmează: pentru profilul umanist, specializarea ştiinţe sociale, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la istorie şi o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între Geografie şi ştiinţe socio-umane şi anume: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie. Detalii AICI!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.