Premium
Acuma că PRU este în mare vogă, ne uităm mai cu atenție la ideea naționalistă. Dar ce este rău să fii naționalist, să îți iubești țara?, spun unii. Mai ales dacă dovedești un "naționalism luminat"?...
Citiți și: Ce caută Mirel Palada purtător de cuvânt la PRU
Patriotism vs. naționalism
Doar că lucrurile nu stau atât de simplu. Dragostea de țară se numește patriotism, cuvânt derivat din patrie. Patria este un teritoriu și o societate. Cu alte cuvinte, cine este cu adevărat patriot, cine își iubește patria iubește și maghiarimea, și țigănimea, și lipovenimea, etc, etc. Mai bine spus nu îi iubește neapărat pe aceștia ci acea Românie pe care am construit-o împreună.
Naționalism, în schimb, înseamnă să iubești națiunea. Dar ce este o națiune? Există aici două definiții.
Naționalism civic și naționalism tribal
Națiunea civică este identică cu societatea politică. Oricine își asumă valorile acesteia este considerat egal, cetățean și frate. Un asemenea naționalism este invocat de Franța sau SUA. Un naționalist american, spre exemplu, este cineva care celebrează cultura și unitatea americană. Un naționalist alb (white nationalist) este cineva care crede că, de fapt, cultura americană aparține albilor. Adică un rasist.
Un caz aparte este Marea Britanie, care se auto-definește ca o sumă de popoare(/națiuni). Pe lângă Englezi, scoțieni, nord-irlandezi și velși, Marea Britanie are o relație specială și cu popoarele Commonwealthului (fostul imperiu colonial).
Naționalismul civic este cam tot una cu patriotismul.
Cealaltă definiție a națiunii este aceea de națiune tribală. O națiune tribală este aceea în care solidaritatea nu ține de teritoriu. Un membru al națiunii rămâne membru al acesteia oriunde s-ar afla și copii născuți în străinătate pot rămâne parte a națiunii.
O modalitate simplă de a face distincția este să ne gândim la ideea de diasporă. Nu există diasporă americană, franceză sau britanică. Ca să fii american trebuie să crești și să te formezi în sânul Americii. Evident, un american care decide să părăsească țara își poate păstra identitatea. Dar copiii săi născuți în străinătate nu mai sunt văzuți ca o parte integrantă a națiunii, mai ales dacă nu păstrează cetățenia. În schimb, un român mutat în America poate deveni american sau româno-american prin adoptarea culturii și valorilor americane.
Polonezii, armenii sau rușii au diasporă. Iar Germania a recunoscut, istoric vorbind, drepturi pentru etnicii germani din afară.
Pe scurt. Națiunea civică este o comunitate de oameni definită prin actul de cetățenie și apartenența la valori comune. Este definită inițial de francezi. Națiunea tribală este o comunitate care își păstrează și transmite identitatea indiferent de locația geografică (asemeni unui trib). Națiunea tribală este în mod tipic etnică iar conceptul e considerat a fi de origine germană.
Poate exista un naționalism luminat?
Națiunea română este văzută de membrii săi ca fiind una de natură etnică/tribală. Naționalistul se așteaptă ca statul să sprijine românii de peste hotare indiferent că au cetățenie sau și ca Biserica să ofere asistență spirituală inclusiv peste hotare. Acestea sunt manifestări benigne, ba chiar, dacă sunt bine făcute, benefice. Mai provocator este naționalismul etnic în interiorul României. În condițiile în care toți cetățenii români sunt egali în fața legii, să ceri drepturi în plus înseamnă să vrei ca unii cetățeni să fie mai egali decât alții. La intern cu greu putem imagina un naționalism etnic "luminat".
(Minoritățile, în schimb, pot avea ambele feluri de naționalism. Cel luminat cere aceleași drepturi ca majoritatea (limbă de învățare, etc) în timp ce naționalismul întunecat este orientat împotriva majorității).
Dar mai există o relație importantă a naționalismului, pe lângă solidaritatea cu diaspora și relația cu minoritățile. Anume, relația cu alte state și națiuni. Aici, un naționalism economic bazat pe protecționism, antiglobalizare, protecția capitalului autohton (orice înseamnă asta) și altele asemenea poate fi imaginat. Ba chiar, s-au dat semne că acesta este (de azi încolo?) naționalismul PRU. Un asemenea naționalism nu este discriminatoriu față de minorități, deci, într-un fel, este și tehnic și civic. El este cumva discriminatoriu față de alte țări, dar putem să spunem că asta intră sub semnul concurenței corecte.
Problema acestui naționalism este că nu prea este luminat din punct de vedere pragmatic. România este dependentă de UE și pentru transferul de tehnologie și pentru existența unei piețe de desfacere a exporturilor și pentru securitate alimentară pe timp de secetă.
