Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Penelope Cruz, Javier Bardem și Will Smith, între actorii care au participat la dineul nominalizaţilor la Oscar, organizat la Los Angeles

www.oprahmag.com
Javier Bardem si Penelope Cruz

Numeroşi artişti care au fost nominalizaţi în acest an la premiile Oscar, precum Steven Spielberg, Will Smith, Penelope Cruz, Javier Bardem, Maggie Gyllenhaal, Guillermo del Toro şi Denzel Washington, s-au întâlnit şi au stat de vorbă între ei, cu multă bucurie, cu ocazia unui dineu organizat într-un mare hotel din Los Angeles, luni după-amiază, după o întrerupere provocată de pandemia de COVID-19, informează AFP.

Dineul anual organizat de Academia de film americană (AMPAS), instituţia care decernează premiile Oscar, a fost anulat anul trecut, însă ediţia sa din acest an a avut loc în format fizic la hotelul Fairmont Century Plaza din Los Angeles şi a fost marcată de prezenţa mai multor staruri internaţionale, potrivit Agerpres.

Astfel, Javier Bardem şi Penelope Cruz au putut fi văzuţi în timp ce beau un pahar de şampanie cu Guillermo del Toro şi Maggie Gyllenhaal, în timp ce, nu departe de ei, Denzel Washington se fotografia alături de numeroşi admiratori.

"Dacă există un moment pentru care ar trebui să fim recunoscători şi să ne bucurăm de o ocazie care ne permite să ne aflăm cu toţii în aceeaşi sală, doamnelor şi domnilor, atunci acel moment este acest an", a declarat Will Packer, producătorul celei de-a 94-a gale de decernare a premiilor Oscar, programată pe 27 martie.

Anul trecut, gala Oscar, cea mai importantă ceremonie din industria cinematografică americană, s-a desfăşurat în gara centrală din Los Angeles, iar artiştii nominalizaţi au putut să stea de vorbă între ei doar în aer liber şi au fost nevoiţi să urce singuri pe scenă pentru a susţine discursuri de mulţumire foarte scurte.

În acest an, gala va reveni aproape de formatul ei obişnuit şi se va desfăşura în spaţiul său tradiţional, Dolby Theatre de pe Hollywood Boulevard, în prezenţa celebrului covor roşu.

Benedict Cumberbatch, protagonistul filmului "The Power of the Dog", care concurează la Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj - recompensa supremă la gala Oscar -, s-a declarat "bucuros să lupte pentru a obţine" voturi în favoarea acestui western cu accente sumbre pe ultima sută de metri a procedurii de votare. Cu atât mai mult cu cât regizoarea peliculei, Jane Campion, nu a putut fi prezentă la Dineul nominalizaţilor la Oscar întrucât a fost testată pozitiv cu noul coronavirus.

"Cred că acest film va trece proba timpului", a declarat starul britanic, nominalizat la rândul lui la premiul Oscar pentru cel mai bun actor într-un rol principal datorită interpretării sale din acest film.

Nominalizată la categoria "cea mai bună regie", Jane Campion se simte bine şi nu prezintă niciun simptom de COVID-19, a precizat Benedict Cumberbatch.

Concurentul de la capătul lumii

Echipa filmului "CODA", un remake al peliculei franceze "La Famille Belier", ce prezintă povestea unei familii afectate de surditate în care un singur membru al său, una dintre fiice, poate să audă, a fost de asemenea prezentă la dineul de luni.

Acest film independent a câştigat la sfârşitul lunii februarie cel mai important premiu decernat la gala SAG Awards, trofee atribuite de Sindicatul actorilor americani şi care, în general, cântăresc destul de greu în cursa pentru Oscaruri.

"Suntem o distribuţie foarte sudată, a fost magnific să primim un astfel de premiu şi, totodată, foarte neaşteptat", a declarat una dintre vedetele peliculei, tânăra actriţă Emilia Jones.

Lungmetrajul "CODA" a fost proiectat pentru prima dată - pe internet, din cauza pandemiei de coronavirus - la Festivalul Sundance în ianuarie 2021, ceea ce înseamnă că actorii săi fac campanie în faţa unor concurenţi ale căror filme au fost lansate la câteva luni după această peliculă.

Printre vedetele internaţionale prezente la Los Angeles s-a aflat şi regizorul lungmetrajului "Lunana: A Yak in the Classroom", uimitorul film venit din Bhutan, o mică ţară de la poalele Munţilor Himalaya care concurează pentru prima dată la premiile Oscar.

Acest lungmetraj a fost înscris şi la ediţia din 2021, dar nu a fost reţinut pe lista nominalizărilor în acel moment din cauza unor motive de ordin tehnic.

Regizorul său, Pawo Choyning Dorji, a dezvăluit că a crezut "că era o greşeală" atunci când a fost anunţat în legătură cu nominalizarea peliculei sale la categoria "cel mai bun lungmetraj internaţional".

"Am plâns când am întâlnit-o pe Jessica Chastain", a adăugat soţia lui, producătoarea Stephanie Lai, aşezată la masa vecină cu cea la care se afla protagonista filmului "The Eyes of Tammy Faye", considerată favorită la câştigarea premiului Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal.

La dineul de luni, producătorul galei Oscar 2022 le-a oferit nominalizaţilor şi câteva sfaturi pentru a rosti discursuri memorabile pe scena evenimentului, precizează Reuters. Will Packer i-a îndemnat pe artiştii nominalizaţi să fie concişi şi să renunţe la tradiţionalele mulţumiri adresate agenţilor, managerilor şi altor membri din echipele lor.

"Sincer, spectatorilor nu le pasă. Ştiţi care sunt lucrurile de care le pasă? Le pasă de voi, de călătoria voastră artistică, de pasiunile voastre.... Vorbiţi despre aceste lucruri", a adăugat producătorul ediţiei din acest an a galei Oscar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.