Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pensii adecvate, sigure și viabile

5-pensii-ss

În acest sens, protecția vârstinicilor reprezintă o prioritate pentru actualul Guvern. Prin măsurile de recalculare a pensiilor și returnarea banilor ilegal tăiați de Guvernul PDL, adoptate până în prezent, încercăm să îndreptăm acest sistem de care depind milioane de români.

Contextul actual prezintă un interes crescut din partea Uniunii Europene de a asigura un venit decent pensionarilor și cel mai important, unul stabil. Siguranța zilei de mâine este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții noastre, iar acest drept trebuie apărat de către un stat responsabil, nu încălcat prin măsuri de austeritate care s-au dovedit a fi un eșec total.

Pensiile, în majoritatea sistemelor de stat, sunt principala sursă de venit pentru europenii în vârstă – o parte importantă și aflată în creștere a populației UE (120 de milioane sau 24%). Fenomenul îmbătrânirii și reducerii populației se manifestă în întreaga Uniune Europeană, iar potrivit estimărilor Eurostat, populația României se va reduce cu încă 4,2 milioane de locuitori în perioada 2010-2060, ajungând la 17,3 milioane (estimare care nu ia însă în calcul rezultatele provizorii ale recensământului din 2011). Metoda prin care noi vom combate acest proces demografic inevitabil este creșterea gradului de ocupare a forței de muncă, nu doar pentru persoanele vârstnice, dar și pentru categoriile defavorizate, femei și imigranți. Această măsură are capacitatea să diminueze efectul îmbătrânirii populației.

De asemenea, în cadrul Rezoluției Parlamentului European, se insistă asupra eliminării discrepanțelor dintre femei și bărbați printr-o egalizare a cuantumului pensiei, chiar dacă această măsură presupune egalizarea vârstei și stagiului de cotizare dintre cele două categorii. Combaterea discriminării asupra femeilor va fi simțită și în cadrul locului de muncă, prin egalizarea veniturilor salariale.

Reforma sistemului de pensii din România include și o analiză detaliată asupra pensiilor administrate privat, care pot avea un rol important în acest proces. În acest sector, urmărim în prezent, în cadrul Comisiei pentru muncă, familie și protecție socială, eficientizarea acestui sistem, cât și garantarea plăților efectuate prin Pilonul II.

Crearea unui sistem de pensii adecvat, sigur și viabil rămâne un scop primordial al tuturor statelor membre Uniunii Europene, iar România prin creșterea participării pe piața muncii, combaterea discriminărilor femeilor, creșterea pensiilor, cât și prin garantarea unui sistem de pensii public și privat va reuși să asigure oamenilor un venit decent, adecvat contribuților depuse de-a lungul vieții.

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.