Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pentru divertisment și relaxare românii accesează platformele de social media (54%), radio-ul (52%), podcast-ul (44%) și televiziunea (41%)

Pinterest
social media WhatUp Telegram Signal

Cel mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research și-a propus să identifice percepțiile și atitudinile românilor despre diferitele canale mass-media, principalele surse de informare utilizate în viața de zi cu zi, motivațiile ce stau în spatele acestor alegeri, precum și tipurile de conținut preferate de aceștia.

Topul surselor de informare accesate de români este alcătuit din televiziune (70%), social media (68%) și presa online (56%)

5 din 10 români ar fi dispuși să plătească în plus pentru a avea acces la informații relevante și de calitate

Durata medie petrecută de cei mai mulți dintre români pe social media, la TV sau ascultând radio este de 1-3 ore pe zi.

Chiar dacă televiziunea rămâne cel mai accesat canal de informare (70%), presa tradițională (televiziune, radio, ziare) pierde teren în fața mediului online

Conform datelor studiului Reveal Marketing Research, topul surselor de informare accesate de români este alcătuit din televiziune (70%), social media – Facebook, Instagram etc. (68%) și presa online – site-uri de știri, portaluri etc. (56%). Alte alternative menționate de respondenți sunt radio-ul (38%), podcast-ul (24%) sau presa scrisă – ziar/ revistă (23%).

Ca tendință, cei sub 45 de ani preferă în mai mare măsură mediul online, comparativ cu persoanele peste 45 de ani. Spre exemplu, pentru 80% dintre tinerii între 18-34 ani social media este principala sursă de informare (vs. 68% total eșantion), în timp ce 85% dintre cei peste 55 ani preferă televiziunea (vs. 70% total eșantion).

Platformele pe internet sunt cele mai bune resurse pentru dezvoltarea personală, în timp ce presa tradițională rămâne principalul pilon de informare pentru a fi la curent cu știrile

Aruncând o privire la motivațiile ce stau la baza alegerii diferitelor surse de informare, dorința de a fi la curent cu știrile și evenimentele importante îi determină pe cei mai mulți dintre români să utilizeze televiziunea (77%), presa online (77%), radio-ul (73%) sau presa scrisă (70%). Ca tendință generală, persoanele mature peste 55 ani utilizează în mai mare măsură toate sursele cu scopul de a fi la zi cu știrile și evenimentele.

Pentru a afla mai multe despre subiectele de interes personal (tehnologie, modă, sport etc.), cele mai accesate surse de informare sunt social media (57%), presa scrisa – ziare, reviste (57%), presa online (56%) sau podcast-urile (56%). În această privință, bărbații preferă în mai mare măsură atât presa scrisă, cât și pe cea online (60% vs. 52% femei), iar femeile podcast-ul (61 vs. 50% bărbați).

Din dorința de a-și dezvolta cunoștințele și a învăța lucruri noi cei mai mulți dintre români aleg podcast-urile (62%), în special femeile (67 % vs. 55% bărbați) și tinerii între 18-24 ani (83%), presa online (41%) sau social media (39%).

În ceea ce privește componenta de divertisment și relaxare, cele mai menționate surse sunt social media (54%), radio-ul (52%), podcast-ul (44%) și televiziunea (41%). Social media este considerată în mai mare măsură o sursă de divertisment de către tinerii între 18-24 ani (61% vs. 54% total eșantion), iar televiziunea de către cei peste 55 ani (51% vs. 41% total eșantion).

5 din 10 români ar fi dispuși să plătească în plus pentru a avea acces la informații relevante și de calitate

Impactul în creștere al mass-mediei online este de necontestat, 44% dintre respondenți declarând că urmăresc zilnic presa online, într-o mai mică măsură tinerii între 18-24 ani (21%), în timp ce 37% declară că o accesează de câteva ori pe săptămână. Dacă ne referim la podcast-uri, 47% dintre români le accesează ocazional, mai rar de o dată pe săptămână, în special tinerii între 18-24 ani (71%), iar 31% în mod regulat, mai des de o dată pe săptămână.

De asemenea, platformele de streaming video au devenit mai populare ca niciodată în ultimii ani, în prezent 52% dintre respondenți declarând că dețin, personal sau în gospăodărie, cel puțin un astfel de abonament. Conținutul disponibil pe aceste platforme este vizionat cel mai adesea folosind televizorul (77%), smartphone-ul (63%) sau laptop-ul/ PC-ul (44%), iar timpul mediu de utilizare este de 1-3 ore pe zi, în cazul a 6 din 10 utilizatori.

Referitor la celelalte canale de comunicare, cei mai mulți românii declară că petrec în medie între 1-3 ore zilnic pe social media (40%), la TV (39%) și ascultând radio (33%). În cazul presei scrise și a celei online, 5 din 10 români menționează că o accesează mai puțin de 1 oră pe zi.

Totodată, accesul la un conținut de calitate este foarte important, jumătate dintre respondenți (50%) menționând că ar fi dispuși să platească un abonament pentru a avea acces la informații relevante și de calitate, în special cei cu vârste între 25-34 ani (62%). Suma pe care cei mai mulți ar fi dispuși să o scoată din buzunar este între 20-50 lei (34%) sau 10-20 lei (31%).

Despre tipurile de conținut preferat în funcție de sursa de informare accesată

Când se uită la televizor românii își doresc, fie să se relaxeze vizionând filme/ seriale (70%) și conținut de divertisment (67%), fie să se informeze urmărind documentare și emisiuni educative (66%), dezbateri și analize politice (62%) sau emisiuni de talk-show (62%). Radio-ul este utilizat cu precădere pentru conținutul muzical (46%), iar presa scrisă este preferată pentru a obține informații din sfera politică și economică (24%), informații din domeniul sportului (23%) sau informații din domeniul tehnologiei și științei (20%).

Social media este un canal des utilizat pentru a accesa informații despre hobby-uri și interese personale (45%), meme-uri și conținut umoristic (43%), informații despre persoanele publice urmărite (42%), informații despre celebrități și divertisment (42%) sau informații din domeniul modei și lifestyle-ului (41%). Pe de altă parte, presa online este preferată pentru informații în domeniul tehnologiei și științei (42%), informații politice și economice (39%) sau educație și dezvoltare personală (39%). Podcast-urile sunt accesate pentru interviuri cu personalități (30%), interviuri cu experți în diferite domenii (27%) sau educație și dezvoltare personală (26%).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.