Percheziţii în Bacău într-un dosar de evaziune fiscală, tăiere ilegală şi furt de arbori

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 11-03-2021

Actualizat: 11-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Brusturoasa pun în aplicare, joi, două mandate de percheziţie la sediul unei persoane juridice şi la locuinţa unei persoane fizice, aceasta fiind bănuită de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, tăiere ilegală şi furt de arbori, precum şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Cătălina Păduraru, a declarat că acţiunea se desfăşoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti şi are loc pe raza comunei Brusturoasa, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Încă o țară profund afectată de pandemie s-a sucit: A autorizat și ea vaccinul AstraZeneca pentru cei de peste 65 de ani

"Până în acest moment, poliţiştii au identificat o instalaţie neautorizată de debitare a materialului lemnos de tip bazic, cantitatea de aproximativ 15 metri cubi material lemnos precum şi o unitate de panificaţie neautorizată", a precizat Păduraru.

Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri