Pericol de explozie în Vaslui, după ce un şofer a intrat cu maşina într-o conductă de gaz

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 18-01-2021

Actualizat: 18-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Ministerul pentru IMM

Un echipaj de pompieri din cadrul Detaşamentului Bârlad al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui a intervenit, luni, pentru asigurarea măsurilor PSI, în localitatea Tutova, unde un conducător auto a intrat cu maşina într-o conductă de gaz metan, în zonă existând pericolul unei explozii.

"În accident a fost implicat un autoturism în care se aflau două persoane. La sosirea echipajului de intervenţie, a fost găsită o ţeavă de alimentare cu gaze avariată, din care existau scurgeri de gaze naturale. Pompierii militari au izolat perimetrul, au închis vana de la gaze şi au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor până la venirea unei echipe de tehnicieni aparţinând distribuitorului zonal de gaze naturale. Nu au fost înregistrate victime", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Doctorul Monica Pop pune o întrebare-cheie în privința vaccinului anti-Coronavirus: ‘De ce nu se face? E fără nicio pierdere, fără risc, fără niciun cost în plus!’

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs incidentul, din primele verificări rezultând că şoferul a pierdut controlul asupra maşinii din cauza zăpezii şi a gheţii de pe drum. Potrivit poliţiştilor, conducătorul auto a fost cooperant şi a dat asigurări că va plăti daunele provocate.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri