Un număr de 423 de persoane s-au angajat, în luna iunie, prin intermediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Harghita, numărul fiind în creştere faţă de media anului 2019.
Şefa Serviciului "Analiza Pieţei Muncii şi Economie Socială", din cadrul AJOFM Harghita, Jano Edit Andrea, a declarat că se fac angajări în multe domenii, dar cu precădere în construcţii, comerţ sau prelucrarea lemnului, conform agerpres.
"Numărul angajărilor este mare. (...) Angajări se fac în foarte multe domenii, totuşi în judeţul nostru cele mai multe angajări se fac tot în construcţii, foarte multe în comerţ, se fac angajări în prelucrarea lemnului, angajări de şoferi şi, fiind vară, putem vorbi şi de angajări de ospătar, barman, bucătari, în industria HORECA, dar nu atât de spectaculos cum a fost în anii trecuţi", a arătat Jano Edit Andrea.
Aceasta a precizat că multe dintre unităţile din industria HORECA nu funcţionează la capacitate maximă şi există o teamă să se facă angajări, din cauza incertitudinii care există în continuare în acest domeniu.
Datele statistice ale AJOFM arată că numărul angajărilor din primul semestru al acestui an a fost de 2.439, cu aproape 500 de persoane mai mult ca în aceeaşi perioadă a lui 2019, când s-au înregistrat 1.987 de angajări.
În ceea ce priveşte rata şomajului, aceasta este de 3,99 la sută, cu 5.147 de şomeri înregistraţi, dintre care 3.585 sunt neindemnizaţi şi îşi caută de ani de zile un loc de muncă.
Jano Edit Andrea a arătat că dintre şomeriii neindemnizaţi, 819 nu au absolvit nici măcar o clasă, iar 1.395 au cel mult patru clase, motiv pentru care sunt foarte greu de angajat.
Pentru cei care au cel puţin patru clase, se încearcă organizarea unor cursuri pentru a-i califica în meserii precum îngrijitor spaţii verzi, femeie de serviciu sau lucrător în agricultură.
Peste 400 de persoane s-au angajat, în luna iunie, prin intermediul AJOFM în județul Harghita
București
10°C
Articole Similare

1
Amenzi şi plângere penală în domeniul jocurilor de noroc: peste 50.000 de persoane, autoexcluse la nivel naţional
1

820
Început de aprilie cu avertizare ANM pentru toată țara / Prognoza meteo pentru București
820

14
FOTO Incendiu într-un bloc din Petrila, județul Hunedoara: zeci de persoane au fost evacuate
14

20
Avertizare hidrologică: Cod portocaliu de inundații pe râuri din Iași
20

21
Program schimbat pe cablu la Sinaia. Schiorii, nevoiți să-și ajusteze planurile în timpul săptămânii
21

29
Demograful Vasile Ghețău scrie despre tabloul demografic al României în anul 2025: 'O scădere naturală a populației de 94 mii locuitori'
29

65
Demograful Vasile Ghețău: '12,5 milioane de locuitori și-au schimbat domiciliul în anii 1990-2024. De unde și unde au plecat'
65

23
Mai multe cartiere din Piatra-Neamţ riscă să rămână fără apă. Care este cauza
23

1.178
Protest în Valea Jiului - Minerii s-au blocat în subteran, au fost conviniși cu greu să iasă
1.178

23
Demograful Vasile Ghețău vorbește despre demografia la răscruce din SUA: 'Între declin natural și criza imigrației'
23

2.811
VIDEO Polițist din Pitești, arestat pentru trafic de minori și proxenetism: "Fetele lui" ajungeau în Elveția
2.811

42
Istoria zilei păcălelilor - Din Antichitate la farsele contemporane
42

3.408
Volum record de activitate la ÎCCJ: instanța supremă anunță presiuni fără precedent, dar și reducerea semnificativă a stocului de dosare
3.408
















Comentează