DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Peste 4.000 de cazuri medicale uşoare au fost rezolvate la Centrul de Permanenţă din Râmnicu Vâlcea, în 2021

stiri.md
doctor halat

Peste 4.000 de consultaţii, majoritatea la sfârşit de săptămână, au fost acordate anul trecut de medicii de la Centrul de Permanenţă Ostroveni din municipiul reşedinţă, au informat, marţi, edilii râmniceni, după prezentarea bilanţului pe anul 2021 al acestei structuri, înfiinţată în urmă cu peste doi ani pentru a ajuta Spitalul Judeţean în cazul urgenţelor minore, potrivit Agerpres.

"La finalul anului 2021 - încă un an plin de provocări în domeniul asigurării sănătăţii cetăţenilor - Centrul de Permanenţă din Ostroveni a făcut bilanţul activităţi sale. Astfel, structura găzduită la parterul fostului internat al Liceului 'Ferdinand I' din Ostroveni a acordat asistenţă în 4.373 de cazuri, 1.621 de consultaţii fiind acordate în zilele lucrătoare - respectiv în turele de noapte dintre orele 20.00 - 8.00, iar 2.752 de consultaţii au fost înregistrate în weekenduri, adică de vinerea, de la ora 20.00, până lunea dimineaţa, la ora 8.00, precum şi pe parcursului zilelor libere aferente sărbătorilor legale. În consecinţa acestor consultaţii, au fost aplicate 2.887 de tratamente, s-au emis 104 bilete de trimitere, s-au întocmit 68 de scrisori medicale şi a fost solicitată ambulanţa în şapte situaţii", se arată în informarea transmisă de Primăria Râmnicului.

Reprezentanţii municipalităţii au precizat că numărul cazurilor în care s-a apelat la medicii care activează în cadrul centrului a scăzut anul trecut cu peste 400 faţă de primul an de pandemie, când a fost acordată asistenţă medicală în 4.810 cazuri.

Centrul de Permanenţă Ostroveni a fost deschis în luna octombrie 2019, la iniţiativa Primăriei Râmnicu Vâlcea şi a Consiliului Judeţean, pentru a asigura serviciile medicale în cazul urgenţelor minore pe timpul nopţii şi la sfârşit de săptămână, cazuri care ajungeau de regulă la secţia UPU a Spitalului Judeţean de Urgenţă. În prezent, în cadrul acestei structuri activează opt medici şi opt asistenţi medicali.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.