Premium
Romanian Community Coalition, organizație neguvernamentală înregistrată în statul California cu scopul, printre altele, de a sprijini întărirea statului de drept și apărarea drepturilor omului în România, a adresat o petiție Avocatului Poporului pe data de 5 mai 2020, prin care a adus argumente suplimentare în susținerea excepției de neconstituționalitate a articolului din OUG 1/1999 care îi permite Președintelui României să emită decrete cu putere de lege în instituirea stării de urgență.
"Folosindu-ne atât de o interpretare istorico-teleologică, cât și de una sistematică și restrictivă a textelor constituționale aplicabile, am demonstrat că posibilitatea dată prin OUG 1/1999 Președintelui de a legifera și trasa sarcini Guvernului în perioada stării de urgență este contrară Constituției post-comuniste a României, avându-și rădăcina în vechea practică a 'decretelor-legi' din perioada interbelică, practică pe care s-a clădit dictatură carlistă și antonesciană", a spus Cristian Terhes, președintele Romanian Community Coalition.
Argumentele pe scurt din petitie sunt:
Practic, prin competentele atribuite Presedintelui, prin lit. c^1)-f) a art. 14 din OUG 1/1999, legiuitorul a reintrodus in legislatia activa Decretele-lege din perioada interbelica, in conditiile in care nu doar ca regimul acestora a fost indelung contestat si dezbatut de doctrina vremii, dar cadrul constitutional post-comunist nu-l mai permite.
Din interpretarea istorico-teleologica rezulta ca:
- Toti conducatorii cu tendinte dictatoriale au cautat sa suprime Parlamentul si sa preia atributul de a conduce si legifera in acelasi timp prin decrete (ex. Germania, Italia);
- Conducerea prin decrete-lege a fost o practica folosita in mod exceptional pe timpul monarhiei constitutionale, argumentata de ratiunea necesitatii supravietuirii statelor in perioade de criza, dar care era sever criticata de specialistii in drept ai vremii, ca fiind in afara cadrului constitutional;
- Carol al II-lea, prin Constitutia din 1938, reduce puterile Parlamentului si isi da siesi dreptul de a conduce tara prin "decrete-lege";
- Practica conducerii prin "decrete-lege" a fost continuata si de Antonescu, care se socotea "seful statului" sau "conducatorul statului";
- Prin Constitutia din 1948 si urmatoarele este redat Marii Adunari Nationale atributul legislativ, inclusiv pe timpul starii exceptionale sau de razboi;
- Prin modificarea adusa de Ceausescu in 1974 Constitutiei se creaza institutia "Presedintelui Romaniei" si se aroga Presedintelui atributul de "sef al statului";
- Pe timpul regimului Ceausescu au fost 3 decrete care au instituit "starea de necesitate", prin care, insa, nu s-au dat atributii noi organelor de stat, ci doar li s-a ordonat sa lucreze la capacitate maxima. Ca atare, desi emise in plina dictatura, aceste decrete nu au avut forta decretelor-legi, contintul acestora fiind unul executiv, organizatoric.
Din interpretarea sistematica a textelor Constitutiei post-comuniste rezulta ca:
- Constitutia post-comunista nu mai prevede ca Presedintele este "seful statului", asa cum a prevazut Constitutia din 1938, ce a permis dictatura carlista, sau Constitutia din 1974, care i-a permis lui Ceausescu sa fie "seful statului";
- Parlamentul este "unica autoritate legiuitoare", iar dreptul de a legifera poate fi delegat numai Guvernului;
- Presedintelui nu i s-a dat dat nici un prerogativ de legiferare (nu poate initia proiecte de lege, nu poate face amendamente, nu poate adopta legi), singurul sau atribut in acest domeniu fiind in procedura de promulgare a legilor;
- Guvernul nu este intr-o relatie de subordonare fata de Presedinte, pentru ca acesta din urma sa poata trasa sarcini Guvernului sau ministrilor;
- Presedintele nu are atributul guvernarii si nu poate da dispozitii/ordine Primului ministru si membrilor cabinetului sau.
Rolul primordial in starea de urgenta revine Parlamentului – care reglementeaza prin lege organica regimul starii de urgenta si ramane in activitate pe toata perioada acesteia, in regim de continuitate – si Guvernului, care pune in executare legea starii de urgenta, prin luarea masurilor prevazute de aceasta, precum si prin luarea altor masuri legislative necesare prin ordonante simple sau de urgenta.
Nu in ultimul rand, din interpretarea restrictiva rezulta ca:
- Daca in cazul starii de urgenta Constitutia prevede ca Presedintele o "instituie", fara a prevedea in cazul sau si un rol activ in gestionarea acesteia, in caz de agresiune armata indreptata impotriva tarii Constitutia prevede la art. 92 alin. (3) ca "Presedintele Romaniei ia masuri pentru respingerea agresiunii si le aduce neintarziat la cunostinta Parlamentului, printr-un mesaj. Daca Parlamentul nu se afla in sesiune, el se convoaca de drept in 24 de ore de la declansarea agresiunii." Ca atare, atunci cand legiuitorul constituant a considerat ca Presedintele, in situatii exceptionale, de primejdie, trebuie sa ia masuri, a prevazut in mod expres acest lucru.
In concluzie, interpretand textele constitutionale prin toate cele trei metodologii de interpretare, concluzia la care se ajunge este aceea ca Presedintele nu are atributul si competentele constitutionale nici de a legifera, nefiind admis ca decretele de instituire a straii de urgenta sa devina adevarate decrete-legi, si nici de a administra starea de urgenta, concluzie in raport cu care dispozitiile art 14 lit. c^1)-f) din OUG 1/1999 apar ca fiind vadit neconstitutionale.
Petiţia integrală, AICI!
