Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Petrișor Peiu, analist economic: Consolidarea fiscală rămâne principala așteptare de la administrația românească

Facebook
Petrișor Peiu

Așa cum ni se cere de la Comisia Europeană și cum ni se sugerează prin raportul de țară de la OCDE, consolidarea fiscală rămâne principala așteptare de la administrația românească. Acest lucru trebuie tradus astfel: vor trebui crescute veniturile bugetare și reduse cheltuielile bugetare. Ceea ce înseamnă că trebuie îmbunătățită colectarea taxelor și impozitelor, dar nu va putea fi ocolită nici creșterea anumitor tipuri de taxe, comentează analistul economic Petrișor Peiu într-un interviu.

Petrișor Peiu spune că 2022 vine după doi ani definiți de mari dezechilibre. „Pe de o parte, 2020 a fost anul pandemiei, în care corpul economiei „a hibernat” și am avut primul an în care economia s-a restrâns, după foarte mulți ani de creștere susținută. Pe de altă parte, 2021 ne-a adus a treia cea mai mare creștere de după 1990, așa cum nu am mai avut demult. Dar ne-a adus și explozia prețurilor la energie”, spune analistul economic.

Peiu atrage atenția că 2022 va fi anul în care economia și populația vor avea de-a face cu prețuri duble față de perioada pre-pandemie la electricitate și gaz, însă vor fi și mulți bani la dispoziție pentru investiții și dezvoltare datorită PNRR și sfârșitul cadrului financiar multianual 2014-2020.

“Pe de o parte veniturile bugetare cresc din cauza inflației și a dividendelor companiilor energetice dar, pe de altă parte, crește presiunea pe cheltuielile statului, pentru că salariații și pensionarii vor creșteri de venituri pe măsura inflației, iar consumatorii de gaze și electricitate vor compensarea costurilor din ce în ce mai mari,” apreciază analistul. Pe de altă parte, cea mai mare oportunitate va fi suprapunerea, în același an, a două mari programe de finanțare a dezvoltării: PNRR și sfârșitul cadrului financiar multianual 2014-2020, caracterizat, în mod uzual, de cele mai mari rate de absorbție, mai spune Peiu.

În ceea ce privește îmbunătățirea colectării taxelor și impozitelor, Peiu spune că OECD dă exemplul impozitelor pe proprietate, care ar putea crește veniturile proprii ale autorităților locale. În aceeași categorie pot intra și accizele pentru produse din alcool și tutun, de exemplu iar anumite produse din tutun sunt accizate la un nivel mult inferior țigaretelor, deci loc pentru creșteri ar fi, comentează analistul. “De altfel, creșterea impozitelor pe consum nu va putea fi ocolită la infinit și este mai bine s-o faci programat decât obligat de împrejurări. Iar calendarul creșterilor de accize la produse din tutun s-a epuizat, iar anul acesta este primul an în care nu au loc creșteri de accize,” spune Peiu.

În ceea ce privește lupta împotriva inflației, analistul comentează că aceasta trebuie dusă pe două fronturi: pe de o parte, Banca Națională trebuie să devină mult mai curajoasă în a crește dobânda de politică monetară, care astăzi este la un nivel mult prea redus față de amploarea fenomenului general al creșterii prețurilor. Pe de altă parte, guvernul are la îndemână multe pârghii administrative pentru calmarea prețurilor din sectorul energetic. “Căci dacă ne uităm cu atenție la structura procesului inflaționist curent, el este, în mod clar, susținut de o creștere masivă și irațională a prețurilor la gaze naturale, energie electrică și combustibili. Ori guvernul este acționar majoritar în toate marile companii producătoare de electricitate și gaz natural și deține pachete mari de acțiuni la firmele majore de distribuție și de furnizare a utilităților”, mai spune Peiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.