PIB-ul României a crescut în ultimul trimestru din 2015

Autor: Politic Scan

Publicat: 08-03-2016

Actualizat: 08-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Institutul Național de Statistică a anunțat că pe datele ajustate sezonier PIB-ul estimat pentru ultimul trimestru al anului s-a plasat la circa 180,05 miliarde lei preţuri curente, în creştere cu 1,1% faţă de trimestrul anterior şi cu 3,8% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, în termeni reali.

TabelPib

La creşterea PIB au contribuit toate ramurile economiei, cu excepţia agriculturii, silviculturii şi pescuitului.

INS mai anunță că din punctul de vedere al utilizării creşterea s-a datorat, în principal, cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 6,2%, contribuind cu 3,8% la creşterea PIB.

De asemenea, formarea brută de capital fix a avut o contribuţie de 1,8%, după ce volumul său a crescut cu 7,5%.

O contribuţie negativă importantă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-1,6%), consecinţă a creşterii cu 4,7% a volumului exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 8,4%.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri