Piraeus Bank propune solutii individuale pentru clientii care au credite în franci elvetieni

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 22-01-2015

Actualizat: 22-01-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Piraeus Bank va propune solutii individuale pentru clientii care au credite în franci elvetieni, care sa mentina ratele lunare aferente împrumuturilor la un nivel apropiat celui din luna decembrie 2014, a anuntat joi banca.

"În contextul generat de decizia Bancii Centrale a Elvetiei, Piraeus Bank România va pune la dispozitia clientilor care detin credite în franci elvetieni solutii individuale, care împreuna cu ajustarea valorii indicelui LIBOR si cu avantajele fiscale asigurate de reglementarile în vigoare sa conduca la mentinerea ratelor lunare aferente creditelor CHF la un nivel apropiat celui din decembrie 2014", se arata în comunicatul bancii, citat de Mediafax.
Potrivit sursei citate, Piraeus Bank România a pus la dispozitia clientilor sai, în ultimii ani, solutii de temperare a efectului aprecierii monedei elvetiene.
Piraeus Bank este a patra institutie bancara care anunta ca va propune solutii clientilor cu credite în franci.
Miercuri, Raiffeisen Bank a decis sa reduca vineri dobânda pentru clientii cu credite în franci elvetieni, cu cinci luni înainte de termenele contractuale, ca masura de sprijin în contextul aprecierii masive a monedei elvetiene. Noua dobânda se aplica începând de vineri, 23 ianuarie.
Luni, Volksbank Romania a anuntat ca mentine pentru o perioada de trei luni, pâna la 17 aprilie, cursul de schimb franc/leu folosit de banca la 31 decembrie, de 3,8035 lei, pentru a ajuta clientii care au credite în moneda elvetiana.
Anterior, OTP Bank România, o alta institutie de credit care are acordate împrumuturi în franci elvetieni, a comunicat ca va reduce pentru trei luni marja de dobânda cu pâna la 1,5 puncte procentuale pentru clientii cu împrumuturi în franci cu dobânda variabila.
Peste 75.000 de persoane fizice au credite în franci elvetieni, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la sase banci.
Cursul pentru franc anuntat joi de BNR a crescut cu 0,2%, la 4,5152 lei, un nou maxim istoric si al cincilea record atins în ultimele sase sedinte.
Francul s-a apreciat puternic începând de joia trecuta, când banca centrala a Elvetiei a decis sa renunte la un curs minim de schimb de 1,2 franci/euro. Comparativ cu nivelul anuntat miercurea trecuta de BNR, francul se afla în crestere cu 20,7% fata de leu.
Plafonul de 1,2 franci/euro a fost introdus de Banca Elvetiei în 2011, când francul era aproape la paritate fata de euro, la fel ca în prezent.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri