DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Plata pentru participare şi participarea la jocurile loto se vor putea face online, anunţă Ministerul Economiei

loto

Activităţile de jocuri de noroc se pot realiza şi prin intermediul terminalelor autonome, operate în mod direct de către participanţii la joc sau prin accesarea secţiunii de pe site-urile oficiale ale Loteriei Române, dacă se achită o taxă de participare, iar efectuarea plăţii pentru participarea la jocurile loto se poate face şi prin instrumente de plată electronice, a anunţat vineri Ministerul Economiei, potrivit news.ro.

"Executivul a aprobat în şedinţa din data de 10 septembrie 2020 o hotărâre de Guvern prin care se modifică normele metodologice privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, astfel încât activităţile de jocuri de noroc să se poată realiza prin intermediul terminalelor autonome, operate în mod direct de către participanţii la joc sau prin accesarea secţiunii dedicate acestei activităţi disponibilă pe site-urile oficiale ale Companiei Naţionale Loteria Română cu condiţia achitării taxei de participare, iar efectuarea plăţii pentru participarea la jocurile loto să poată fi realizată şi prin instrumente de plată electronice, aşa cum sunt reglementate de legislaţia în vigoare, pentru a permite realizarea acestor activităţi cu respectarea regulilor de distanţare socială", arată Ministerul Economiei într-un comunicat.

Citește și: Dorel Căprar, pretinsul 'PROPRIETAR' al posturilor publice vacante din județ, aspiră la fotoliul primăriei Arad - Lista completă a candidaților pentru arădeni

Această decizie vine în contextul în care legislaţia aflată în vigoare până în prezent nu avea în vedere situaţii de genul limitării liberei circulaţii şi libertăţii economice ca urmare a unor situaţii de urgenţă, precum apariţia unei pandemii, care face imposibilă desfăşurarea unor activităţi de genul celor reglementate de actele normative indicate, iar  organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc se numără printre activităţile  afectate de regulile de distanţare socială impuse de autorităţi.

"Totodată, inovaţiile tehnologice din ultimi ani au avut ca efect o schimbare constantă la nivel internaţional a industriilor, inclusiv a industriei jocurilor de noroc, evidenţiindu-se interesul pentru jocurile de noroc organizate pe cale electronică", menţionează ministerul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.