Preşedintele PNL Bucureşti, Cristian Buşoi, spune că PSD creează artificial un climat de hiper-optimism economic şi atrage atenţia că România ar putea ajunge într-o situaţie similară celei dinaintea crizei economice din 2008 - 2009.
"Creşterea economică anunţată pe primul trimestru pare o comandă politică de la partid, care să justifice toate măsurile fără fundament economic cu care PSD-ul vrea să îi ameţească pe români. Guvernul creează artificial un climat de hiper-optimism, în care veniturile merg în sus şi taxele în jos şi laptele şi mierea izvorăsc din guvernarea PSD, iar oamenii pot cheltui şi împrumuta fără grijă. Este o stare de spirit greşită, pentru că renunţăm la prudenţă şi este o politică greşită pentru că nu facem nimic să punem ceva deoparte din creşterea de acum, prin investiţii şi printr-o politică de creare de locuri de muncă şi dezvoltare", afirmă Buşoi, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.Ilie Năstase, mesaj pentru Simona Halep înainte de Roland Garros: 'Nu ai ce să faci'
El arată că pe Prognoza de primavară a Comisiei Europene, România are în acest an o creştere economică de doar 4,3%, mult sub creşterea de 5,2% pe care Guvernul a fundamentat bugetul pe anul 2017, iar deficitul bugetar depăşeşte limita de 3%. "BNR avertiza recent asupra lipsei investiţiilor şi a riscului supraîncălzirii economiei. Guvernul PSD nu face decât să amplifice o creştere economică nesustenabilă, bazată doar pe consum", spune liberalul.
Buşoi menţionează că investiţiile sunt la minimum, iar împrumuturile pe primul trimestru sunt la aproape jumătate din cât a împrumutat România în plină criză economică. El susţine că Ministerul de Finanţe "aleargă disperat după bani şi caută să impoziteze ajutorul de înmormântare şi să plafoneze alocaţiile de creştere a copilului".
"Este o politică riscantă şi cinică pe care PSD o promovează pentru a lua ochii populaţiei şi pentru a se prezenta frumos în faţa actualilor parteneri de coaliţie sau a unor viitori parteneri de coaliţie. PNL trebuie să atragă atenţia Guvernului şi să spună românilor că riscăm să avem o situaţie similară cu cea de dinaintea crizei economice din 2008 - 2009, când după o accelerare a consumului, am avut o prăbuşire economică de 8% din care nu mai ştiam cum să ieşim", conchide liderul PNL Bucureşti.