DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

PNL trece dincolo de PROMISIUNI: Ministerul Sănătății a transmis cererea de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj

Inquam Photos / Octav Ganea
victor costache

Cererea de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj a fost transmisă de Ministerul Sănătății către Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional, anunță reprezentanții Ministerului.

Ministerul Sănătății a transmis Autorității de Management pentru Programul Operațional Regional cererea de finanțare pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj, conform Mediafax.

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a precizat prin intermediul unui comunicat de presă faptul că spitalele regionale reprezintă o prioritate a mandatului său și că toate demersurile necesare în acest sens vor fi urgentate.

“Am avut o discuție cu reprezentanții departamentului pentru construirea spitalelor regionale pentru a verifica stadiul în care ne aflăm, dar și pentru a vedea ce putem face să urgentăm pașii ce trebuie realizați până la sfârșitul anului. Vom susține respectarea calendarului depunerii cererilor de finanțare, pentru a semna cat mai curând posibil contractele de finantare cu AMPOR și asigurarea sprijinului Comisiei Europeane pentru realizarea acestor proiecte majore”, a declarat Victor Costache, Ministrul Sănătății.

Spitalul Regional de Urgență Iași este proiectul cel mai avansat la acest moment, informează Ministerul în același comunicat, întrucât pentru acesta s-a trimis la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional (AMPOR) cererea de finanțare în luna octombrie, și, în paralel, a fost demarată procedura pentru achiziția de servicii de proiectare pentru elaborarea proiectului tehnic.

„De asemenea, in luna noiembrie, la solicitarea Ministerului Sănătății, au fost aprobați, prin hotărâre de guvern, indicatorii tehnico-economici pentru spitalul regional de urgenta Craiova. Până la începutul lunii decembrie 2019, se va transmite la AMPOR și cererea de finanțare pentru spitalul regional de urgență Craiova”, se mai arată în sursa citată.

La acest moment reprezentanții Ministerului Sănătății pregătesc și procedura de achiziție publică de servicii pentru elaborarea proiectului tehnic al Spitalului Regional de Urgență Cluj.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.