Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poate concura Hezbollah cu armata israeliană?

i24news.tv
hezbollah

Dacă începe un război la scară largă Hezbollah - Israel, ceea ce se întâmplă în Gaza ar părea o plimbare în parc.

Grupul libanez Hezbollah a bombardat pozițiile armatei israeliene încă din prima zi a războiului Israelului împotriva Hamas. Printre principalele obiective ale grupului Hezbollah, creat în urmă cu mai bine de 40 de ani, se numără instaurarea unui regim islamic în Liban și distrugerea Statului Israel, scrie Euronews, conform Rador Radio România.

Astăzi, Hezbollah (în arabă, "partidul lui Allah") este definit drept un "stat într-un stat", iar luptătorii săi controlează o parte semnificativă a zonelor șiite din sudul și estul Libanului.

Până de curând, aripa politică a mișcării și partenerii săi de coaliție aveau majoritatea absolută în Parlamentul libanez.

"Este un adversar formidabil", a declarat Nicholas Blanford, expert la think tank-ul Atlantic Council, pentru "Euronews". "Dacă ar izbucni un război la scară largă între Hezbollah și Israel, ceea ce s-ar întâmpla în Gaza ar părea o plimbare în parc. Organizația susținută de Iran s-a pregătit de 17 ani pentru posibilitatea unui război la scară largă cu Israelul".

content-image

Cu toate acestea, potrivit lui Blanford, dacă ar izbucni războiul, "Libanul ar fi ras de pe fața pământului", deoarece Israelul are mult mai multă putere de foc.

În același timp, potrivit expertului, Israelul va primi o contra-lovitură nemaivăzută din 1948.

Efective militare și arsenal

Potrivit experților, numărul formațiunilor militare Hezbollah ar putea varia de la 20.000 la 30.000 de militanți. Grupul are un arsenal de 150.000 de rachete, tancuri și artilerie de rachete: armele cu rază lungă de acțiune sunt considerate cele iraniene Zelzal-2 și Fateh-110. Aceste sisteme folosesc rachete grele de calibru mare, capabile să atace ținte la o distanță de 200-300 de kilometri.

"Aceasta înseamnă că, în cazul unui atac, infrastructura israeliană ar fi grav deteriorată sau distrusă, inclusiv aeroporturi, centrale electrice și instalații militare din toată țara, permițând conflictului de la granița de nord să escaladeze într-un război la scară largă", afirmă Nicholas Blanford.

content-image

Israelul a fost principalul dușman al grupării Hezbollah de la ocuparea sudului Libanului de către armata israeliană în 1978, amintește Kali Robinson, expert la Consiliul pentru Relații Externe. Chiar și după retragerea Israelului din sudul Libanului în 2000, conflictul cu Hezbollah a continuat, în special în regiunea de graniță disputată Shebaa Farms. "Confruntările periodice dintre Hezbollah și Forțele israeliene au escaladat într-un război de luni de zile în 2006, în timpul căruia luptătorii grupului au tras mii de rachete pe teritoriul israelian", scrie Robinson.

În cazul unui nou conflict pe scară largă între Israel și Hezbollah, mișcarea libaneză va primi o lovitură serioasă, indiferent de rezultatul războiului, spune Nicholas Blanford:

"Nu există nicio garanție că Hezbollah va fi capabilă să se reînarmeze și să își revină cu aceeași viteză și eficacitate, ca după războiul din 2006. Totodată, miza în interiorul țării va fi foarte mare: Hezbollah nu mai este la fel de populară în Liban cum a fost cândva, în special în rândul comunităților non-șiite. Dacă ar fi clar că Hezbollah trage Libanul – care se confruntă în prezent cu o criză economică gravă – într-un război devastator cu Israelul, puțini libanezi i-ar mulțumi".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.