Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliţia din Berlin a interzis afişarea în public a steagurilor ruseşti şi ucrainene de Ziua Victoriei în Berlin

Proteste anti restricții. Berlin, 1 august 2021

Poliţia din Berlin a interzis afişarea în public a steagurilor ruseşti şi ucrainene pe monumentele comemorative din Al Doilea Război Mondial în timpul ceremoniilor care marchează aniversarea sfârşitului războiului în capitala Germaniei, relatează BBC.

Potrivit Poliţiei din Berlin, steagurile autoproclamatelor Republici Populare Doneţk şi Lugansk şi simbolurile ruseşti pro-război ”V” şi ”Z” vor fi, de asemenea, interzise în timpul ceremoniilor de duminică şi luni, potrivit Agerpres.

Ambasadorul ucrainean în Germania, Andrii Melnik, şi-a exprimat indignarea faţă de interdicţie, despre care a precizat că echivalează cu acordarea aceluiaşi tratament victimei şi agresorului în invazia provocată de Rusia în Ucraina.

”Suntem şocaţi că Poliţia din Berlin a interzis steaguri ucrainene pe 8 şi 9 mai. Aceasta este o lovitură dată Ucrainei şi poporului ucrainean”, a afirmat Melinik.

Ruşii sărbătoresc victoria în faţa Germaniei Naziste pe 9 mai, în timp ce în Europa de Vest sfârşitul războiului pe continentul european este sărbătorit pe 8 mai.Poliţia din Berlin a interzis afişarea în public a steagurilor ruseşti şi ucrainene pe monumentele comemorative din Al Doilea Război Mondial în timpul ceremoniilor care marchează aniversarea sfârşitului războiului în capitala Germaniei, relatează BBC.

Potrivit Poliţiei din Berlin, steagurile autoproclamatelor Republici Populare Doneţk şi Lugansk şi simbolurile ruseşti pro-război ”V” şi ”Z” vor fi, de asemenea, interzise în timpul ceremoniilor de duminică şi luni.

Ambasadorul ucrainean în Germania, Andrii Melnik, şi-a exprimat indignarea faţă de interdicţie, despre care a precizat că echivalează cu acordarea aceluiaşi tratament victimei şi agresorului în invazia provocată de Rusia în Ucraina.

”Suntem şocaţi că Poliţia din Berlin a interzis steaguri ucrainene pe 8 şi 9 mai. Aceasta este o lovitură dată Ucrainei şi poporului ucrainean”, a afirmat Melinik.

Ruşii sărbătoresc victoria în faţa Germaniei Naziste pe 9 mai, în timp ce în Europa de Vest sfârşitul războiului pe continentul european este sărbătorit pe 8 mai.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.