Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliția Română, semnal de alarmă privind medicamentele și suplimentele contrafăcute: Românii nu știu să facă diferența între produsele originale și cele false

New Money
medicamente covid

Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a realizat un amplu studiu naţional, care scoate în evidenţă amploarea fenomenului de comercializare a medicamentelor şi a suplimentelor alimentare contrafăcute. 62,3% dintre persoanele chestionate au admis că nu pot sesiza diferenţele dintre medicamentele acreditate şi cele contrafăcute, precizează instituţia. Aproape jumătate dintre respondenţi nu verifică ambalajul, iar mai mult de jumătate dintre aceştia nu sunt atenţi la numărul autorizaţiei de punere pe piaţă şi nu verifică existenţa produsului în Nomenclatorul medicamentelor pentru uz uman.

„Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, a realizat un amplu studiu naţional, care scoate în evidenţă amploarea fenomenului de comercializare a medicamentelor şi a suplimentelor alimentare contrafăcute. Studiul a vizat descrierea şi analiza principalelor caracteristici şi atitudini ale oamenilor privitoare la medicamentele şi suplimentele alimentare comercializate prin intermediul internetului sau al altor surse decât cele oficiale. De asemenea, s-a urmărit identificarea mesajelor preventive ce pot fi distribuite potenţialilor consumatori pentru evitarea victimizării, în vederea elaborării unei campanii de informare, precum şi identificarea mesajelor necesare pentru a încuraja raportarea medicamentelor şi a suplimentelor contrafăcute”, precizează Poliţia într-un comunicat.

6 din 10 români nu fac diferența între original și fals

Conform studiului, cei care comercializează astfel de medicamente se bazează atât pe nevoia oamenilor de a obţine tratamente care sunt greu de procurat, cât şi pe lipsa de resurse financiare ale acestora, promovând preţuri mai mici decât pe piaţa licită. Farmaciile şi plafarele sunt apreciate ca fiind surse sigure pentru achiziţia de medicamente şi suplimente alimentare.

„26,3% dintre respondenţii studiului au achiziţionat medicamente sau suplimente alimentare prin intermediul internetului. Totodată, conform studiului, 62,3% dintre persoanele chestionate au admis că nu pot sesiza diferenţele dintre medicamentele acreditate şi cele contrafăcute. De asemenea, aproape jumătate dintre respondenţi nu verifică ambalajul, iar mai mult de jumătate dintre aceştia nu sunt atenţi la numărul autorizaţiei de punere pe piaţă şi nu verifică existenţa produsului în Nomenclatorul medicamentelor pentru uz uman”, precizează Poliţia.

Autorităţile mai afirmă că „există anumite situaţii care favorizează cumpărarea de medicamente sau suplimente alimentare neconforme”. „Unele dintre elementele care determină această conduită ţin de promovarea produselor sau de existenţa unui preţ mai mic”, precizează comunicatul.

Măsuri de precauție

„Astfel, Poliţia Română vă recomandă să cumpăraţi medicamente şi suplimente alimentare doar de la comercianţii autorizaţi, să vă informaţi înainte de a achiziţiona astfel de produse şi să reclamaţi autorităţilor responsabile orice suspiciune sau neconformitate în legătură cu produsele cumpărate sau persoanele care comercializează astfel de medicamente. Medicamentele şi suplimentele alimentare neconforme pot avea efecte negative asupra sănătăţii dumneavoastră, de aceea este important să verificaţi elementele de siguranţă ale acestora”, menţionează Poliţia Română.

Fiţi atenţi la lotul, numărul seriei sau codul produsului, ambalajul şi numărul autorizaţiei de punere pe piaţă. Verificaţi dacă produsul se regăseşte în Nomenclatorul medicamentelor pentru uz uman şi cumpăraţi doar produsele a căror autenticitate este garantată. Manifestaţi prudenţă atunci când achiziţionaţi medicamente şi suplimente alimentare. Cumpăraţi doar de la comercianţi autorizaţi şi doar de pe site-uri securizate, autentice. Informaţi-vă cât mai bine, din diferite surse de încredere şi consultaţi un medic sau un specialist înainte de a utiliza astfel de produse. Sesizaţi orice suspiciune în legătură cu site-ul sau produsele achiziţionate şi nu subestimaţi riscurile la care vă expuneţi atunci când utilizaţi astfel de medicamente sau suplimente alimentare”, mai spune Poliţia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.