Premium
Mă întreabă prietenii de ce nu scriu despre vânzoleala din guvern, cu demiterea, cu moţiunea de cenzură. Simplu, pentru că nu merită.
Cea mai josnică fază a cuplăraiului politic dâmbovițean nu e a acuzelor ridicate la pritocirea moțiunii de cenzură. Ele au firescul nefirescului cu care ne-am obișnuit. Din iureșul contorsiunilor se detașează gestul premierului de-a trimite cu pâra la liderii europeni că i se intromisionează un ditamai morcov în cur, care ar aduce decesul democrației, deoarece ființa sa este un sinonim al ei. Cam așa lătra și câinele meu când era speriat sau flămând. La fel cere ajutor sluga tâmpă de la stăpân.
Privesc detaşat şi fără plăcere ce se întâmplă. Conştient că, eventual, am scăpa de un rău ca să ne punem în faţa unuia mai mic, în cazul fericit. Dar cine garantează că nu cădem din lac în puţ? Politica actuală nu e gândită pentru ţară şi marea masă a cetăţenilor. E în dispreţul lor, nici măcar mascat. Şi în favoarea multinaţionalelor, a băncilor, a SUA, Franţei ori Germaniei.
De aceea- de ce să mă agit, să consum calorii, chibiţând? Criza politică este jocul lor, al actualei clase politice, nu al alegătorilor care plătesc facturile la electricitate sau gaze. Ori impozitele. Jocul românilor ar fi în absența lor.
Fără o opţiune suveranistă, n-are rost să întindem povestea. Nu rezolvi chestiunile de substanţă, structurale, schimbând slugile între ele. Dacă funcţiona teleportarea, le era bun un drum pe Marte. Desigur, numai dus.
un comentariu de Alexandru Petria, scriitor
