Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Poliţiştii din Botoşani au efectuat percheziţii la locuinţele unor bărbaţi acuzaţi că ar fi agresat proprietarul unui iaz

perchezitii

Poliţiştii din Botoşani au efectuat, vineri, percheziţii la locuinţele a trei bărbaţi suspectaţi că ar fi agresat proprietarul unui iaz şi pe un angajat al acestuia, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

Potrivit sursei citate, faptele s-au produs în urmă cu trei luni, însă, până în prezent, poliţiştii au strâns probe cu privire la implicarea celor trei bărbaţi, potrivit Agerpres.

"Având în vedere cercetările care se efectuează într-un dosar penal privind infracţiunile de lovire sau alte violenţe şi ameninţare, comise la data de 16 iunie 2022, în localitatea Hăneşti, asupra paznicului unui iaz şi administratorului acestuia, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 9 Vlăsineşti au pus în executare trei mandate de percheziţie domiciliară la locuinţele persoanelor bănuite de comiterea faptelor. Din cercetări, a reieşit faptul că la data de 16 iunie, victimele, doi bărbaţi, de 48 de ani, respectiv, 61 de ani, unul în calitate de paznic şi celălalt administrator al unei societăţi comerciale ce administrează un iaz, ar fi fost agresaţi de trei bărbaţi, pe care i-ar fi surprins pe malul iazului, în momentul în care le-au cerut să-şi justifice prezenţa în acel loc", a precizat Nenişcu.

În urma percheziţiilor, la locuinţele celor trei presupuşi agresori au fost descoperite zece plase monofilament pentru pescuit şi o macetă cu lungimea lamei de 45 centimetri.

Cercetările au fost extinse în acest caz şi sub aspectul comiterii infracţiunii de braconaj.

Percheziţiile au fost desfăşurate cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.