Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polonia este hotărâtă să implice forțele ONU în Ucraina

www.europafm.ro
ONU

Preşedintele polonez Andrzej Duda a pledat joi în Consiliul de Securitate al ONU pentru desfăşurarea unei forţe a Căştilor Albastre în Ucraina, "de-a lungul frontierei" cu Rusia şi "în întregul est (ucrainean) aflat în mâinile separatiştilor" proruşi, informează vineri AFP, preia Agerpres.

"Susţinem desfăşurarea unei misiuni de pace a ONU" în Ucraina, a declarat Duda în timpul unei conferinţe de presă, reluând o parte din discursul rostit cu puţin timp înainte de aceasta în faţa Consiliului de Securitate, prezidat în mai de Polonia şi care desfăşura o reuniune asupra dreptului internaţional şi păcii în lume.

Vezi și: Vladimir Putin a stârnit furia SUA, UE și Ucraina: 'Rusia o va plăti foarte scump'

"Am subliniat în termenii cei mai fermi că, dacă acest lucru se va întâmpla, va fi necesar ca aceste forţe să fie desfăşurate pe întreg teritoriul care se află azi în mâinile separatiştilor", a adăugat preşedintele polonez.

"În primul rând, aceste forţe trebuie să fie prezente de-a lungul frontierei recunoscute internaţional între Ucraina şi Rusia", a precizat Duda.

În septembrie, Rusia a cerut Consiliului de Securitate, într-un proiect de rezoluţie, să autorizeze desfăşurarea în estul Ucrainei, unde forţele ucrainene luptă cu separatiştii proruşi, o misiune de militari uşor înarmaţi, pentru a-i proteja pe cei circa 600 de observatori ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).

Ucraina cere de multă vreme trimiterea de forţe de menţinere a păcii, însă, spre deosebire de Moscova, doreşte desfăşurarea lor în toată zona de conflict, mai ales pentru a controla frontiera ruso-ucraineană. Potrivit Kievului, arme şi combatanţi dinspre Rusia continuă să intre pe teritoriul ucrainean.

Dacă o propunere pentru trimiterea de Căşti Albastre în estul ucrainean ar fi supusă la vot în Consiliul de Securitate, ea s-ar lovi, probabil, de un veto al Rusiei.

Vezi și: Macedonia şi Grecia: soluţie în disputa politico-semantică referitoare la numele fostei republici iugoslave

Conflictul în care armata ucraineană se confruntă cu separatiştii proruşi în estul acestei foste republici sovietice s-a soldat cu peste 10.000 de morţi de la declanşarea lui, în aprilie 2014.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.