Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ponta intervine în dosarul lui Dragnea: 'E o ABERAȚIE. Justiția e plină de ABUZURI'

evz.ro
ponta dragnea

Victor Ponta a declarat la România TV că este nevoie de o legislaţie care să nu mai permită abuzuri ale justiţiei cum ar fi cel comis în cazul fostului şef al ASF, Dan Radu Ruşanu, achitat de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul ASF - Carpatica pe motiv că faptele de care era acuzat nu există, după ce în perioada de cercetare a fost ţinut aprope patru luni în arest preventiv.

Victor Ponta a declarat că legislaţia penală trebuie modificată în primul rând astfel încât să nu mai existe texte care să permită comiterea de abuzuri în justiţie. Fostul premier a criticat şi felul în care coaliţia guvernamentală PSD - ALDE a procedat, începând cu OUG 13, pentru modificarea legilor penale.

Citește și: Băsescu îi cheamă pe protestatari la DISCUȚII: 'E o VÂNĂTOARE de oameni politici'

"În februarie am zis că am o părere proastă despre Ordonanţa 13, dar din alte motive decât protestatarii. În primul rând era nevoie de o asumare politică. Cineva - dl Dragnea, Tăriceanu, liderii coaliţiei - să iasă şi să spună "eu aşa cred că e bine". Şi eu, care am votat PSD sau ALDE îi urmez. Nu să vii cu povestea că a decis Şerban Nicolae, că el este un om disciplinat. Asta a fost critica pentru OUG 13, că nu poţi să-l laşi pe Florin Iordache, care a şi plătit oalele sparte (...) Apoi, trebuie să vii şi să explici că tu vrei să scoţi din închisori pe cei care se află acolo din cauza abuzurilor. Pentru că justiţia românească e plină de abuzuri. Vin de la lansarea cărţii lui Dan Radu Ruşanu, care era şeful ASF şi a fost arestat pentru că a zis că firma lui Adamescu, Astra, a dat o gaură de 400 de milioane de euro şi trebuie să facem ceva. A făcut ASF sesizare penală şi l-au arestat pe şeful ASF. E ca şi cum eu mă duc la poliţist şi-i zic că Ciutacu vinde droguri la colţul străzii şi poliţistul mă arestează pe mine. Ce înseamnă asta? Că poliţstul e pe mână cu Ciutacu", a mai spus Victor Ponta.

"Articolul pe care a fost condamnat Dragnea - şi nu puteţi să mă suspectaţi că m-am reîmprietenit cu Liviu Dragnea - pentru foloase nepatrimoniale, nu există, e o aberaţie. De mine domnul Negulescu a spus că am obţinut voturi la Târgu Jiu pentru că a venit Blair în februarie. Sunt nişte texte de lege care permit nişte abuzuri şi care trebuie îndreptate. Nu şi-a asumat nimeni politic, n-ai spus că vrei să îndrepţi abuzuri... Graţierea e o chestie că uite, tu eşti un bandit, dar eu sunt larg la inimă şi vreau să te las pe stradă. Eu nu vreau asta, eu vreau să fie liberi ăia nevinovaţi sau nedovediţi. A treia problemă e cea de legislaţie care permite abuzurile, iar a patra este că ar trebui să ştii că acela care face un dosar care se termină cu achitare va răspunde. Domnul Negulescu nu e singurul care face asemenea abuzuri. Ce s-a întâmplat azi la Senat nu răspunde la aceste patru probleme. Trebuie să îndreptăm abuzurile, iar cel care le comite să plătească. Dar poate se va face asta prin alte proiecte de lege", a subliniat Victor Ponta la România TV.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.