Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Portughezii votează pentru un Parlament care ar putea vira spre dreapta

istockphoto.com
portugalia

Portughezii au început să voteze duminică în cadrul unor alegeri legislative anticipate în care opoziţia de centru-dreapta este favorită după opt ani de guvernare socialistă, dar riscă să se confrunte cu o mişcare populistă în creştere, relatează AFP, potrivit news.,ro.

Cu trei luni înainte de alegerile europene, aceste alegeri din Portugalia ar putea confirma faptul că extrema dreaptă are vânt în pupa pe Bătrânul Continent, aşa cum au arătat deja alegătorii din Italia şi Olanda.

Ţara iberică a fost una dintre puţinele din Europa care a fost guvernată de stânga până când premierul demisionar, Antonio Costa, în vârstă de 62 de ani, a demisionat la începutul lunii noiembrie, refuzând să candideze pentru realegere după ce a fost implicat într-o anchetă pentru trafic de influenţă.

O serie de exit-poll-uri vor fi difuzate de mass-media la ora locală 20.00 (22.00, ora României), iar rezultatele oficiale ale scrutinului, la care sunt aşteptaţi să participe 10,8 milioane de alegători, vor fi anunţate mai târziu în cursul serii.

"Aceste alegeri sunt complet diferite de toate celelalte pentru că, pentru prima dată, democraţia noastră este ameninţată", a declarat pentru AFP Sofia Manuel, o programatoare în vârstă de 34 de ani, după ce a votat la un liceu din centrul capitalei. "Sper că drepturile pe care le-am câştigat vor fi menţinute", a mărturisit ea, în contextul în care luna viitoare Portugalia comemorează 50 de ani de la Revoluţia Garoafelor, care a pus capăt unei dictaturi fasciste ce a durat aproape la fel de mult timp.

RISC DE BLOCAJ ÎN PARLAMENT

În perioada premergătoare votului, Alianţa Democratică (AD) de centru-dreapta, condusă de Luis Montenegro, 51 de ani, conducea în sondaje cu puţin peste 30% din intenţiile de vot şi cu un avans firav faţă de Partidul Socialist (PS), care s-a regrupat în jurul lui Pedro Nuno Santos, 46 de ani.

Partidul anti-sistem Chega (Destul), condus de André Ventura, în vârstă de 41 de ani, a fost a treia forţă politică de la alegerile legislative din 2022, pe care PS le-a câştigat cu majoritate absolută. Acum, această formaţiune ar putea mai mult decât să-şi dubleze scorul de la ultimele alegeri şi să obţină 15-20% din voturi.

Potrivit sondajelor preelectorale, care indicau încă mulţi alegători indecişi, grupul de dreapta (alcătuit din AD, Chega şi Iniţiativa Liberală) ar urma să aibă majoritatea în viitorul Parlament.

Dar Luis Montenegro, un deputat cu vechime şi apoi lider al grupului său parlamentar, a exclus deja formarea unui guvern cu sprijinul extremei drepte, cu riscul de a provoca un blocaj.

Majoritatea presupune 230 de locuri în parlament, iar AD nu este sigur că o va atinge nici dacă îşi uneşte forţele cu liberalii.

"Nu vă faceţi griji. În primul rând, poporul portughez ne va da stabilitate. În al doilea rând, noi, cu performanţele noastre, suntem cei care o vom garanta", a încercat el să liniştească electoratul la ultima sa întâlnire electorală de vineri.

CINE POATE ÎNCLINA BALANŢA

La rândul său, Pedro Nuno Santos, un fost ministru din aripa stângă a PS, a reamintit pe parcursul campaniei că dreapta, în timpul ultimei sale perioade petrecute la putere, între 2011 şi 2015, a aplicat un program de austeritate bugetară nepopular.

Al treilea om în această cursă electorală, populistul André Ventura, a susţinut că cele două mari partide de centru, care şi-au împărţit puterea de la apariţia democraţiei, "nu sunt decât două feţe ale aceleiaşi monede".

"Pentru schimbare, avem nevoie de Chega", a proclamat Ventura, profesor de drept şi fost comentator de fotbal, cunoscut pentru atacurile sale xenofobe la adresa minorităţii rome.

În pofida consolidării finanţelor publice, a unei creşteri a economiei peste media europeană şi a unui şomaj la un nivel minim istoric, bilanţul guvernului socialist a fost tras în jos de inflaţie, de disfuncţionalităţile serviciilor de sănătate şi ale şcolilor, precum şi de o criză imobiliară majoră.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.