Poștașii le-au dus pensionarilor primii bani pe noile pensii recalculate: 'Zilnic distribuim între 300.000 şi 500.000 de pensii'

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 02-09-2024

Actualizat: 02-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a afirmat luni că pensiile cu noile valori au intrat în distribuire, iar poştaşii distribuie zilnic între 300.000 şi 500.000 de pensii, conform News.ro.

„Pensiile cu noile valori au intrat în distribuire. Avem până pe data de 15 septembrie să distribuim toate pensiile. În fiecare lună avem un grad de peste 99% de distribuire. Ne aşteptăm să fie la fel şi acum. Zilnic distribuim între 300 şi 500.000 de pensii”, a declarat Valentin Ştefan.

După recalcularea pensiilor din sistemul public, peste 82% dintre pensionari vor beneficia de o creştere a pensiei începând din septembrie, potrivit Ministerului Muncii.

„Concret, peste 3,8 milioane de pensionari vor avea o majorare a pensiei din septembrie 2024, media de creştere fiind de 26,65%. Această creştere se adaugă indexării de 13,8% aplicată la 1 ianuarie 2024 tuturor pensiilor, rezultând într-o creştere cumulată de peste 40% pentru cei mai mulţi dintre pensionari în acest an. Subliniem că nicio pensie nu scade. Chiar dacă în decizia de recalculare primită recent apare o sumă mai mică decât pensia din luna august 2024, se menţine cuantumul cel mai favorabil, adică pensia în plată”, subliniază ministerul.

În cazul celor care beneficiază de indemnizaţia socială pentru pensionari, dacă decizia de recalculare indică o valoare mai mică de 1.281 de lei, aceştia vor continua să primească suma de 1.281 de lei.

Schimbări, nu retrageri

În ceea ce privește deciziile de recalculare, acestea au fost distribuite în procent de 95-97%.

„Deciziile de recalculare au fost distrubuite aşa cum ne aşteptam. Estimăm că avem undeva între 95-97% distribuite la sfârşitul zilei de vineri. Încă strângem datele din teritoriu, în special în mediul rural unde evidenţa se confirmă abia a doua zi”, a precizat directorul Poştei Române.

Întrebat câte decizii de recalculare au fost retrase din circuitul poştal, Valentin Ştefan a răspuns că nu a fost retrasă nicio decizie.

„Au fost oprite de la distribuire unele, dar nu a fost un proces pe care noi l-am urmărit din simplul motiv că este un proces normal, mai ales când e vorba un număr atât de mare de trimiteri, e normal ca beneficiarul sau clientul nostru, Ministerul Muncii, să ne solicite anumite schimbări. Şi schimbările se produceau succesiv. Astăzi ne spuneau să oprim un număr de 100 de trimiteri, a doua zi ne spuneau că putem să le dăm drumul. Şi opreau altele. Este foarte greu de estimat numărul total de astfel de solicitări”, a afirmat acesta.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri