DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Postul NBC a prezentat scuze pentru gluma pe tema transplantului de rinichi suferit de Selena Gomez

captura youtube
NBC

Transplantul de rinichi suferit de actriţa şi cântăreaţa Selena Gomez a fost subiectul unei glume în noul serial „Salvaţi de clopoţel/ Saved By The Bell”, produs de NBC, care, în urma controversei create, a prezentat scuze, relatează BBC, potrivit news.ro.

Un purtător de cuvânt al NBC a transmis că „nu a fost vreodată intenţia noastră” să glumim pe seama operaţiei ei.

În episodul cu pricina, difuzat recent, două personaje se ceartă legat de cine a fost donatorul rinichiului în 2017. Ele speculează în scenă, pe de o parte, că Demi Lovato a fost donatorul, pe de alta, mama lui Justin Bieber, fost iubit al artistei. Apoi, în episod, într-o altă scenă, apare un perete pe care scrie „Selena Gomez are măcar rinichi?”.

Citește și: Soția și Menajera, INTERPUSELE lui Daniel Tudorache - Lua prin intermediul lor diamante, vacanțe de lux, școli private, și aveau conturi și de 3 milioane de lei

NBC a mai spus că a luat legătura cu Gomez pentru a face o donaţie fundaţiei sale caritabile.

Selena Gomez, în vârstă de 28 de ani, a dezvăluit în urmă cu trei ani că a primit un rinichi după ce a fost diagnosticată cu boala autoimună lupus. Donatoarea a fost cea mai bună prietenă a ei, Francia Raisa. Aceasta din urmă a scris pe Twitter legat de episodul din „Saved By The Bell”, lăudând alţi donatori pentru „actul lor altruist”.

Noua versiune a serialului celebru în anii 1990 a fost lansată pe platforma Peacock a NBC pe 25 noiembrie.

Selena Gomez a lansat la începutul acestui an cel de-al treilea album de studio, „Rare”, care a debutat pe primul loc în topul american Billboard 200.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.