Premium
Încrederea în Biserică a fost măsurată în sondajele de opinie chiar începând cu primul an după Revoluție. Deși rămâne una din instituțiile cele mai rezistente la șocurile tranziției, Biserica nu se mai bucură de multă vreme de cote foarte ridicate de încredere.
Într-un sondaj (USAID) din 1990 nivelul încrederii era de 85% . Un sfert de secol mai târziu, doar 61% dintre români își mai pun încrederea în Biserică. Interesant este că nivelul încrederii se păstrează oarecum nealterat până în 2007, anul aderării României la Uniunea Europeană.
Ce a dus la o asemenea drastică scădere a credibilității Bisericii?
E vorba de o modernizare accelerată a țării în ultimii 25 de ani, care a îndepărtat noile generații de credință și de cler? S-a întâmplat ceva în relația dintre Biserică și cetățean în tot acest timp?
Unde s-a pierdut mai mult încrederea în Biserică? În mediul urban sau în mediul rural? La tineri sau la vârstnici?
Datele de sondaj arată că scăderile au fost relativ uniforme pe toate categoriile amintite. Astfel, în 1990, 75% dintre orășeni aveau încredere în biserică. Douăzeci și unu de ani mai târziu, în 2011, 67% dintre rezidenții din mediul urban își mai manifestau aceeași încredere. Între rezidenții din mediul rural scăderea în același interval de 21 de ani a fost de 11 puncte procentuale, de la 91% la 80%.
Pe categorii de vârstă vedem aceleași scăderi drastice din 1990 până în 2011: de la 75% la 60% în categoria tinerilor (18-30 de 
ani), de la
85% la 72% în categoria celor cu vârste medii (31-55 de ani) și de la 92% la 81% în categoria vârstnicilor (peste 55 de ani). Așadar nu putem vorbi nici de schimbări în orașe care să fi influențat scădere comparativ cu schimbările mai lente din mediul rural. Și nu putem vorbi nici de apariția unor noi generații care să fi adus un ”vânt de schimbare”. E clar că anumite schimbări din societate au afectat relația cetățenilor cu Biserica, indiferent dacă aceștia provin din zone mai ”conservatoare” sau ”progresiste”.
De remarcat faptul că în 1990, exista o relație strânsă între incertitudinea schimbărilor și încrederea în Biserică, pe de o parte, dar și între încredere și modul în care românii se raportau la stat. Astfel, datele sondajului din 1990 arată că încredere în Biserică a celor care credeau pe atunci că toate companiile de stat trebuie să rămână ale statului era mai mare (88%) decât în cazul celor care credeau că e nevoie de privatizare (74%).
De asemenea, cei car
e nu aveau o opțiune între proprietatea de stat și proprietatea privată aveau o încredere și mai mare decât celelalte două grupuri (94%).
De altfel, după 1990, relația între Stat și Biserică a rămas foarte strânsă. Abia în ultimii ani au apărut contestări tot mai acerbe ale obligativității religiei în sistemul public de educație, dar și ale statutului privilegiat pe care îl are Biserica Ortodoxă cu plata taxelor și impozitelor.
Pe măsură ce Statul și-a pierdut din puteri și pondere sectorului privat a crescut substanțial în ultimul sfert de secol, a scăzut și încrederea în Biserică. Pierderea treptată a controlului statului asupra vieții cetățenilor a fost însoțită de o scădere a încrederii în Biserică, percepută multă vreme ca o altă fațetă a autorității statale. Din cauză că Biserica a rămas prea legată de stat, ea s-a situat din ce în ce mai mult în afara sferei private, care a început să se extindă tot mai mult în viața cetățeanului obișnuit.
Sursele sondajelor de opinie: 1990 USAID, 1995-1997 BOP, 2004 BOP, 2007 BOP, 2011 Barometrul ”Religie și comportament religios”, 2015 INSCOP.
