Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prăbuşirea preţului petrolului a afectat principalele burse europene

bursa

Principalele burse europene au deschis şedinţa de marţi în scădere, afectate de prăbuşirea cotaţiei petrolului american în teritoriul negativ dar şi de rezultatele slabe pe primul trimestru anunţate de mai multe companii, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Acţiunile grupurilor petroliere BP Plc, Royal Dutch Shell Plc şi Total SA înregistrau marţi dimineaţa scăderi cuprinse între 3% şi 4%, ceea ce a făcut ca indicele bursier pan-european STOXX 600 să afişeze o scădere de 1,1% în jurul orei 7:02 GMT.

Toţi indicii bursieri ai marilor state din Europa erau marţi în scădere, la o zi după ce petrolul Texas (WTI) a înregistrat o prăbuşire istorică a cotaţiei de 305% şi, pentru prima dată de când există statistici, a trecut la valori negative, ajungând luni seara la o cotaţie de minus 37,63 dolari.

Vezi si: Cum s-a retras Titus Corlățean de la șefia Senatului: Vă anunț că n-am decedat

De exemplu, indicele FTSE 100 al bursei de la Londra afişa marţi, în jurul orei 7:15 GMT, o scădere de 1,3% în condiţiile în care acţiunile companiilor petroliere BP Plc şi Royal Dutch Shell au scăzut cu peste 3%. În jurul aceleaşi ore, bursa de la Frankfurt era în scădere cu 1,69%, cea de la Paris cu 1,66%, Madrid cu 1,39% iar Milano cu 1,05%.

Anterior, bursa de la Tokyo a închis şedinţa de marţi în scădere cu 1,97% iar cea de la Shanghai cu o pierdere de 0,92%.

În prezent, indicele pan european STOXX 600 şi-a revenit cu aproape 25% după prăbuşirea din luna martie dar cu toate acestea rămâne cu 22% sub recordul istoric, în condiţiile în care companiile renunţă să mai plătească dividende şi abandonează prognozele financiare pentru a putea face faţă consecinţelor pandemiei de coronavirus.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.