Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Prăbuşirea preţurilor la petrol pune în pericol dezvoltarea proiectelor din Marea Neagră, potrivit speciali;tilor

PBN Capital
petrol scadere

Scăderea de 20% a preţurilor la ţiţei este un şoc global care va afecta performanţele firmelor de petrol şi gaze, spun analiştii consultaţi de MEDIAFAX. Evoluţiile ar putea duce la pierderea unor locuri de muncă în aceste sectoare şi ar putea afecta chiar proiectele de exploatare din Marea Neagră.

„Sunt multe consecinţe. Dacă căderea de astăzi se va menţine pe termen mai lung, vom asista la o scădere de activitate în industria de petrol şi gaz natural, adică la pierderea unor locuri de muncă. În plus, proiectele din Marea Neagră devin aproape imposibil de realizat. Pare o veste bună pentru transportatori, dar în condiţiile coronavirusului sectorul de transporturi nu va putea capitaliza fiind el afectat. Daca ne uităm şi la burse, cred că suntem aproape de o spirală economică globală destul de periculoasă”, spune Răzvan Nicolescu, partener Deloitte.

Citește și: Acuze dure! Farmaciile fac speculă cu măști! Prețurile au explodat, odată cu răspândirea coronavirusului

Deşi un preţ mai mic la pompă este un lucru bun pentru consumatori, nu este garantat că vom asista la creşteri puternice ale vânzărilor de carburanţi, spun specialiştii. Aceştia adaugă că firmele de petrol şi gaze se gândesc acum de două ori la dezvoltarea proiectelor din Marea Neagră.

„Guvernul a amânat timp de ani de zile legislaţia în ceea ce priveşte exploatarea de gaze din Marea Neagră, cred că este un moment bun să-i dea drumul. Şi de fapt nici nu ştiu acum dacă va mai fi cât de cât viabil economic, în momentul în care ai o scădere atât de puternică de preţ, deci companiile astea care exploatează se gândesc de două ori dacă mai este viabil să exploatezi la un preţ la care practic nu-ţi mai scoţi cheltuielile. Cred că s-a pierdut un oarecare moment oportun”, spune Laurian Lungu, consultant la Consilium Policy Advisors Group.

Citește și: Atac la Guvern și Parlament! Liderul noii forțe politice pune o întrebare-cheie

Specialiştii mai spun că este aproape sigur ca un număr din economiile importante din Europa să intre în recesiune în acest an.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.