Premium
Plagiatul Laurei Codruța Kövesi este o prețioasă hârtie de turnesol. Căci a fost destul ca subiectul să fie deschis pentru ca figurile publice și ziariștii sau bloggerii cu ștaif să se coloreze puternic în chipuri specifice. Astăzi avem pur și simplu la dispoziție o hartă precisă a agenților de influență, a naivilor, a captivilor sau a demnitarilor care au motive de îngrijorare. Se înțelege că stau bine delimitați și aceia care au de profitat de pe urma acestui scandal și care l-au stimulat copios, dar în privința lor nimeni nu a avut niciodată vreo îndoială. Ei se oferă de la sine, apar la televiziune, dau declarații la Parchet și nu se pune problema unei ”deconspirări”.
A doua mișcare a fost, aparent, mai subtilă, căci actorii pe care îi avem în vedere au sugerat că, eventual, probele i-ar interesa, dar că, din păcate, ele nu ar fi de găsit. Nimeni nu le-ar fi văzut, ceea ce înseamnă că sunt pure invenții. Probele există însă, au fost publicate, au circulat și circulă încă pe internet și se găsesc de fapt la dispoziția oricui, dar e necesar pentru asta să faci un minim efort personal. Noi înșine am scris despre aceste dovezi ale plagiatului, dar nu le-am putut prezenta pentru că nu am avut spațiu și le-am indicat doar prin câteva link-uri dezactivate, așa cum ne impune regula casei. Or, cei la care ne referim s-au bazat pe faptul că majoritatea cititorilor nu au, firește, timp și nici motivația să facă investigații personale.
Citește și: Victor Ponta râde de Dacian Cioloş: 'A fost ca Julieta la balcon'
În orice caz, profitând de circulația relativ limitată a materialului probator, președintele Klaus Iohannis a vorbit la rândul său, cu un aer de seninătate distrată, de absența probelor. Conduita sa a fost dezamăgitoare. În prima zi a declarat că subiectul i se pare lipsit de interes, a doua zi s-a răsucit cu 180% de grade și a cerut (la deschiderea anului universitar la Timișoara) ca acuzațiile de plagiat (pe care nu le-a individualizat) să fie examinate și să se dea un verdict lămuritor în cel mai scurt timp.
Și să nu uităm punctul forte al acestei acțiuni de PR care se adresează, de astă dată, celor mai inteligenți cititori: acuzația de plagiat ar putea fi adevărată, (se consimte, iată!) dar ea servește ”forțelor întunecate”, care doresc stoparea acțiunii anticorupție. E un argument care după toate aparențele a prins destul de bine, căci se bazează pe o subtilă flaterie: ”noi oamenii inteligenți și morali înțelegem că, uneori, binele acționează sub aparența răului!” Iar consecința ar fi că numai proștii s-ar însărcina să deconspire răul la tot pasul, anunță DW.com.
Afirmația aceasta a binelui camuflat e teoretic seducătoare, dar nu e recomandabilă în politica imediată dintr-un motiv foarte simplu: ea poate justifica orice, fără limite. Ea deschide un drum larg arbitrariului.
