Premium
Consultantul Silviu Predoiu, fost șef adjunct SIE, se întreabă cât de grav trebuie încălcată Constituţia, cât de des şi pe ce durată pentru ca un abuz să devină intolerabil. În opinia sa, nu trebuie să acceptăm nici măcar o clipă încălcarea legii pentru că nu facem altceva decât să creăm un precedent periculos care-şi va pune amprenta asupra bunăstării noastre.
Citește și: Mutare explozivă anunțată de Marcel Ciolacu: Parlamentul nu va intra în vacanță; răsturnarea Guvernului e o variantă .
Redăm integral textul publicat de Silviu Predoiu:
„Criza actuală are, cel puţin pentru unii dintre noi, şi o parte pozitivă. Iar aceasta ar consta în faptul că ne dă ocazia să privim mai atent la „hainele împăraţilor” noştri, să vedem mai clar decât am făcut-o până acum cât de îmbrăcaţi sunt, ce le-a mai rămas din ţinutele electorale, cât erau ale lor şi cât erau de închiriat. Vedem elemente disparate, unul ici, altul colo, unul acum, altul peste câteva zile şi, ca mecanism de protecţie, evităm să le integrăm pentru că, în subconştient, intuim că poza mare ar arăta foarte urât. Foarte urât nu pentru că ne-ar spune că „împăraţii” noştri umblă aproape goi, ci că aşa au fost tot timpul, că aşa erau de la început doar că noi am ales sistematic să ne amăgim.
Ne amăgim pentru că nu reuşim să privim dincolo de aparenţe, pentru că alegem cu încăpăţânare etichete, nu persoane (cu calităţi şi defecte), alegem sloganuri nu idei şi principii, pentru că nu vrem să ne documentăm, pentru că alegem să citim doar titlul, nu şi conţinutul, pentru că preferăm să adoptăm puncte de vedere, nu să ni le construim, pentru că vrem obligatoriu răspunsuri dar, paradoxal, nu ştim la ce întrebări.
Refuzăm să acceptăm că ameninţările la adresa democraţiei, ca şi abuzurile, nu au culoare politică şi continuăm să alegem „marfa” după etichetă. Astăzi, galbenul este bun şi roşul rău, nu contează despre ce este vorba. Ne încăpăţânăm să cântărim oamenii după ce par a fi, după vorbele lor şi nu după ce sunt într-adevăr, aşa cum îi arată întotdeauna faptele lor.
Un exemplu nefericit in acest sens îl reprezintă măsurile ce au fost stabilite în şedinţa Comitetului National pentru Situaţii de Urgenţă, condusă de premierul Ludovic Orban, şi anunţate cu mai puţin de o oră (!!) înainte ca starea de urgenţă să expire. Nu cred că trebuie să ai obligatoriu studii juridice pentru a realiza, mai ales după discuţiile ample generate de ultimele decizii ale CCR, că prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, au fost dispuse măsuri neconstituţionale care restrâng/afectează drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţenilor.
Hai domnule, exagerezi, este vorba doar despre limitarea dreptului la liberă circulaţie cu prevederea referitoare la deplasarea între localităţi, de interzicerea mitingurilor şi demonstraţiilor (cui îi arde de aşa ceva acum?) plus alte mărunţişuri interpretabile şi este vorba doar de trei zile, de vineri până luni, ar putea spune unii! Mai ales că nu discutăm despre măsuri în sine, care probabil sunt corecte raportat la situaţie ci despre modul în care s-au dispus, care nu contează chiar aşa de mult, „sunt nişte artificii”... Oare? Artificii? Mărunţişuri? De la ce nivel de gravitate „în sus” o încălcare conştientă a Constituţiei devine inacceptabilă? Cine stabileşte graniţele? Trei zile reprezintă un interval prea scurt pentru a ne ameninţa cu adevărat drepturile şi libertăţile fundamentale? Dar patru, dar o săptămână, dar o lună? Care ar fi perioada tolerabilă pentru încălcarea drepturilor tuturor cetăţenilor de către propriul guvern? Eu aş spune că nici măcar o clipă, guvernul fiind instalat de aleşii noştri tocmai ca, printre alte atribuţii, să asigure starea de legalitate.
Acceptând asemenea încălcări, în ideea că „sunt ai noştri”, că „nu vor abuza”, că „nu aveau altă soluţie”, nu facem decât să validăm precedentul. Dar mâine cei care, ignorând Constituţia, ne vor încălca drepturile, ar putea fi „ai lor”. Putem face chiar acum un exerciţiu de imaginaţie, gândindu-ne cum ar fi fost dacă nu PNL-ul lui Orban ci PSD-ul lui Grindeanu, Tudose sau Dăncilă, cu Dragnea în umbra, ar fi făcut acelaşi lucru. Cât ar fi durat până când, pe bună dreptate, Piaţa Victoriei era plină, până când mass-media, în calitatea ei de câine de pază al democraţiei, nu doar că i-ar fi lătrat dar i-ar fi sfâşiat?
Poate că nu degeaba se spune că „a threat to justice anywhere is a threat to justice everywhere”. Cred că merită sa cântărim un pic mai mult şi mai serios aceste lucruri, măcar şi numai pentru a înţelege ce ni se poate întâmpla mâine dacă astăzi nu ne pasă. Iar dacă aceasta criză, prin momentele de reflexie la care ne obligă, ne va face să înţelegem mai bine, pentru viitor, cât de importante pentru siguranţa şi bunăstarea noastră şi a urmaşilor noştri sunt caracterul şi competenţa celor care ne conduc, dacă ne va ajuta să vedem mai clar diferenţa dintre aparenţă şi realitate, poate că atunci, în ciuda fricilor şi dificultăţilor trăite în aceste luni, putem avea şi un câştig pentru vremurile ce vin”.
