Premierii României și Croației semnează o declarație de cooperare pe apărare și securitate

Autor: Vlad Ciurdar

Publicat: 18-05-2018

Actualizat: 18-05-2018

Article thumbnail

Sursă foto: www.mediafax.ro

Prim-ministrul Republicii Croaţia, Andrej Plenkovic, a fost primit cu onoruri militare, vineri, la Palatul Victoria, de premierul Viorica Dăncilă, anunță Agerpres.

În cadrul ceremonialului au fost intonate imnurile celor două state şi a fost trecută în revistă garda militară de onoare.

După momentul fotografiei oficiale, cei doi prim-miniştri vor avea convorbiri oficiale în plenul celor două delegaţii.

Vezi și: Viorica Dăncilă a oferit un dineu cu ocazia vizitei prim-ministrului Croaţiei, Andrej Plenkovic

Convorbirile vor fi urmate de semnarea, în prezenţa premierilor, a "Declaraţiei de Intenţie între Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind consolidarea cooperării bilaterale în domeniile apărării şi securităţii".

Premierul croat va susţine, apoi, declaraţii comune de presă alături prim-ministrul român.

În cadrul vizitei în România, şeful Executivului de la Zagreb va avea o întrevedere cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la Parlament şi convorbiri oficiale cu preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri