Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Premierul libanez vrea să propună alegeri anticipate, pe fondul manifestaţiilor declanşate după explozie

Anadolu Agency
Hassan Diab

Premierul libanez Hassan Diab a anunţat sâmbătă seara că va propune organizarea de alegeri legislative anticipate, pe fondul manifestaţiilor de protest declanşate după explozia de marţi din Beirut, de care libanezii consideră că se face responsabilă clasa politică, transmite AFP.

Şeful guvernului a estimat într-un discurs televizat că doar "alegerile anticipate pot permite ieşirea din criza structurală", menţionând că este gata să mai stea la putere "timp de două luni", timp în care forţele politice ar urma să ajungă la un acord cu privire la acest subiect, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Adrian Năstase: Liviu Dragnea a fost pedepsit și din afară

Anunţul său survine în contextul în care mii de libanezi au ieşit în stradă sâmbătă la Beirut, cerând "răzbunare" şi "căderea regimului".

Manifestanţii au arborat foi albe cu numele unora dintre cele peste 150 de persoane ucise de explozia de marţi şi au instalat ghilotine de lemn în Piaţa Martirilor din capitală.

Peste 110 persoane au fost rănite şi un poliţist ar fi fost ucis în ciocniri.

Citește și: Ultimă oră! Ucigașul lui Emi Pian, arestat preventiv!

Deflagraţiile provocate de explozia a circa 2.700 de tone de nitrat de amoniu depozitate de şase ani în condiţii necorespunzătoare în portul capitalei libaneze s-au soldat conform ultimului bilanţ cu cel puţin 158 de morţi şi 5.000 de răniţi, iar sute de mii de locuitori ai oraşului parţial devastat au rămas fără adăpost. Tragedia a alimentat nemulţumirea libanezilor faţă de o clasă politică pe care o acuză de incompetenţă şi corupţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.