Premierul Tudose TRANŞEAZĂ scandalul creşterii economice: 'La propagandă RĂSPUNZI cu cifre'

Autor: Alexandra-Maria Cioroianu

Publicat: 06-09-2017

Actualizat: 06-09-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

După ce în spaţiul public au apărut zvonuri privind sustenabilitatea creşterii economice, premierul Mihai Tudose vine şi tranşează întreg scandalul. "Avem o dezvoltare sustenabilă şi sănătoasă, care se bazează în mare parte pe producţie", susţine Tudose. "La propagandă e bine să răspunzi cu cifre", a mai scris premierul.

"Am spus și luni în Parlament că la propagandă e bine să răspunzi cu cifre. Pentru că cifrele nu mint niciodată, așa cum tot insistă unii să vadă dezastre economice care nu există. INS confirmă, așadar, că motorul creșterii economice din primul semestru a fost reprezentat de industrie (+1,7%), care a depășit toate celelalte ramuri economice, inclusiv comerțul (+1,5%). Asta înseamnă că avem o dezvoltare sănătoasă și sustenabilă, care se bazează în mare parte pe producție. Pentru perioada următoare, ne propunem să susținem ritmul de creștere economică și chiar cred că vom depăși ținta de 5,2% propusă pentru acest an.", a scris premierul pe Facebook.

Citeşte şi: Ministrul Finanţelor RUPE TĂCEREA. Care este situaţia bugetului şi ce spune despre RECTIFICAREA bugetară . 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri