Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Presa internațională salută libertatea exprimării în Republica Moldova în cazul suspendării licențelor de emisie pentru șase posturi TV

Pixabay
post TV emisie TV

Presa internațională remarcă sancționarea propagandei și salută libertatea exprimării în Republica Moldova în cazul suspendării licențelor de emisie pentru șase posturi TV, transmite IPN.

„Moldova interzice temporar șase canale TV din cauza relatărilor incorecte despre război”, titrează Reuters, specificând că e sancționată difuzarea „informațiilor eronate” despre țară și războiul Rusiei în Ucraina. Canalele sunt strâns legate de politicianul și omul de afaceri Ilan Shor, care a fugit în 2019 după alegerea președintelui pro-occidental Maia Sandu. Shor, aflat în exil în Israel, a susținut protestele de la Chișinău, cerând demisia actualului guvern.

ABCnews este printre mediile care precizează că suspendările au avut loc după ce Consiliul Audiovizualului din R. Moldova a constatat o „lipsă de informare corectă în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina”. Suspendările urmăresc „prevenirea riscului dezinformarii... sau încercărilor de a manipula opinia publică”. Patru dintre cele șase canale suspendate — Primul în Moldova, RTR Moldova, NTV Moldova și TV6 — retransmit sistematic programele unor posturi TV rusești și au fost sancționate de Consiliul European, ca parte a unui nou val de sancțiuni împotriva Rusiei.

AlArabia arată că interdicția intră în vigoare luni și va fi menținută pe durata stării de urgență pe care R. Moldova a declarat-o după ce Rusia a trimis trupe în Ucraina, pe 24 februarie, în ceea ce Moscova numește o „operațiune militară specială” pentru „denazificarea” țării.

Sursa reproduce și demersul purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, că această interdicție este „ca un act fără precedent de cenzură politică, ca un abuz asupra principiului pluralismului mass-media și o încălcare flagrantă a dreptului la libertatea de acces la informație, la care conducerea politică a Republicii își declară în mod regulat aderarea.”

Agenția BTA din Sofia îl citează pe vicepremierul Andrei Spinu,care a scris pe Telegram că „Moldova trebuie să fie protejată de propagandă și minciuni”. Potrivit evaluării sale, cele șase canale au relatat despre evenimentele din Moldova și despre războiul din Ucraina „într-un mod părtinitor și manipulator”.

De menționat că, vineri, 16 decembrie, șase posturi de televiziune din R. Moldova au rămas cu licențe de emisie suspendate pe perioada stării de urgență. Este vorba de: Primul în Moldova; RTR Moldova; Accent TV; NTV Moldova; TV6; Orhei TV.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.