Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele Academiei intervine în SCANDALUL dintre autorități și credincioși: 'Unitatea românilor s-a făcut prin poporul condus de 'preoți cu crucea-n mână'

Agerpres
ioan aurel pop

Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, intervine în cel mai nou scandal provocat de autorități, care au decis să interzică pelerinajele religioase și să restrângă dreptul fundamental la libertate religioasă. Academicianul Pop reamintește că ”unitatea românilor s-a făcut prin poporul condus de „preoți cu crucea-n mână”, ca și Revoluția din decembrie 1989” și precizează că nu este întâmplătoare decizia ca sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, care are loc pe 30 noiembrie, să fie urmată de Ziua Națională a României.

”Este timpul să ne dăm seama că a rămâne fideli valorilor noastre, mai ales limbii și credinței”, adaugă profesorul Ioan-Aurel Pop, care punctează că ”este timpul, după atâta ură și hulire, să cântăm un imn de glorie tuturor românilor.”.

Citește și: Scandal între Klaus Iohannis și Olguța Vasilescu: ‘Se încearcă închiderea cu dosarul penal!’

”Gând la mare praznic

Legătura evidentă din calendar dintre Ziua Sfântului Apostol Andrei și Ziua Națională a României și a românilor nu este întâmplătoare, ci este o împlinire a proniei cerești. Identitatea națională românească nu se poate imagina și nici defini în afara limbii și credinței. Unitatea românilor s-a făcut prin poporul condus de „preoți cu crucea-n mână”, ca și Revoluția din decembrie 1989, când valurile de români veneau spre centrele orașelor cu prapori în frunte. Viața noastră este credința noastră, care ne-a ghidat spre marele act de voință națională din 1918, când, la 1 Decembrie, ne-am primenit sufletele de „cel rău” și am cântat o „odă bucuriei”. Este timpul să ne dăm seama că a rămâne fideli valorilor noastre, mai ales limbii și credinței, moștenirii clasice greco-latine și creștinismului, înseamnă a rămâne mereu noi înșine, adică români, în casa noastră numită România (vremelnic despărțită de una dintre generoasele sale încăperi, anume Moldova dintre Prut și Nistru). Este timpul, după atâta ură și hulire, să cântăm un imn de glorie tuturor românilor.

La mulți ani, români!”, este mesajul academicianului Ioan-Aurel Pop.

Citește și: Adrian Streinu-Cercel: ‘Este total scăpată de sub control! Guvernul nu ne protejează! Despre asta vorbim în momentul de față’

Autoritățile au decis să interzică participarea credincioșilor la pelerinajul de Sfântul Andrei, din comuna constănțeană Ion Corvin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.