Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Klaus Iohannis, de Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații: 'Exemple de profesionalism și spirit de sacrificiu '

presidency.ro
iohannis

Iohannis: Exprim aprecierea față de cadrele militare în misiunile din Angola, Irak, Kosovo

Președintele Klaus Iohannis a transmis, marți, un mesaj de „Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații” prin care și-a exprimat aprecierea față de cadrele militare care participă la misiuni în Angola, Irak, Bosnia şi Herţegovina şi Kosovo, potrivit Administrației Prezidențiale.

„Celebrarea „Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații” ne oferă prilejul de a transmite recunoştinţa noastră pentru militarii întorşi din teatrele de operaţii şi de a ne omagia eroii căzuți la datorie sub drapelul României. Data de 11 noiembrie este sărbătorită în întreaga Europă și marchează intrarea în vigoare, în anul 1918, a Armistițiului semnat între Puterile Antantei și Germania, care a încheiat Primul Război Mondial. Au fost create, atunci, condițiile favorabile realizării Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918”, a transmis Klaus Iohannis, printr-un comunicat de presă al Administrației Prezidențiale remis, luni, MEDIAFAX.

Șeful statului a adăugat că țara noastră își îndeplinește angajamentele, fiind furnizor de securitate în Regiunea Mării Negre.

„România își îndeplinește cu profesionalism angajamentele asumate ca aliat și membru al comunității internaționale și este un furnizor de securitate în Regiunea Mării Negre, o zonă cu multe şi dinamice provocări de securitate. Datorăm acest lucru, în mare măsură, militarilor prezenți în teatre de operații din afara teritoriului național. Îmi exprim aprecierea față de cadrele militare române care participă la misiunile din Angola, Afganistan, Irak, Bosnia şi Herţegovina şi Kosovo și care constituie adevărate exemple de competenţă profesională, de simţ al datoriei faţă de ţară şi de spirit de sacrificiu”, a completat Iohannis.

Președintele României a mai spus că că militarii români se bucură de respectul celor din statele aliate și partenere.

„Militarii noștri se bucură de respectul camarazilor din statele aliate şi partenere și sunt adevăraţi ambasadori ai României, acolo unde interesele ţării noastre o cer. Mulțumesc familiilor rămase acasă, care înțeleg cât este de important să îi sprijine pe cei plecați pentru a contribui la promovarea României în lume și la consolidarea statutului său de membru al NATO, UE și partener strategic al SUA. Felicitări tuturor militarilor români care participă la misiuni de risc, pentru modul în care își îndeplinesc sarcinile, animați de onoare și de vocația ultimă de a-și apăra țara. La ceas aniversar, aduc un omagiu militarilor căzuţi la datorie, iar veteranilor din teatrele de operaţii le urez multă sănătate şi succes în activitate!”, a conchis șeful statului, potrivit sursei citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.