Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Președintele PPE: Situația politică din Republica Moldova este deosebit de alarmantă

daul

Președintele PPE Joseph Daul se declară îngrijorat de situația politică din Republica Moldova și face apel către toate ”forțele politice proeuropene să arate cea mai mare responsabilitate și să abandoneze toate jocurile politice”.

”Situația politică din Republica Moldova este deosebit de alarmantă. Moțiunea de cenzură depusă de către forțele anti-europene, Partidul Socialiștilor și Partidul Comuniștilor, si care va fi supusă votului, mâine, în Parlament, reprezintă mai mult decât un test pentru viitorul Republicii Moldova și parcursul său european care s-a materializat în semnarea Acordului de Asociere cu UE. Este o hotărâre decisivă. În calitate de președinte al Partidului Popular European fac apel către toate forțele politice proeuropene din Republica Moldova să arate cea mai mare responsabilitate și să abandoneze toate jocurile politice," a declarat președintele PPE Joseph Daul.

Liderul PPE militează pentru păstrarea Alianței pentru Integrare Europeană.

"Alianța trebuie să se consolideze în mod corect și transparent în jurul unui plan de acțiuni concret, fără să se lase șantajată și influențată de votarea unei moțiuni de cenzură. Membrii actualei majorități din Parlament care intenționează să se alăture socialiștilor și comuniștilor vor purta o răspundere pentru eșecul Alianței pentru Integrare Europeană. Căderea guvernului condus de prim-ministrul Valeriu Streleț va diminua considerabil perspectivele de integrare europeană și va duce țara într-un haos economic și social fără precedent. Republica Moldova nu-și poate permite o astfel de destabilizare”, mai adaugă președintele PPE.

Totodată, Joseph Daul spune că un vot de încredere va demonstra că Moldova își dorește în UE.

”Un vot de încredere pentru guvernul prim-ministrului Valeriu Streleț va demonstra angajamentul Republicii Moldova de a rămâne pe calea europeană. Acest lucru este și trebuie să rămână obiectivul principal al țării, indiferent de actualele interese politice ale diferitelor partide," a concluzionat președintele Daul.

PSRM și PCRM au depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Streleț. Cele două partide invocă „suspiciunea de corupție a premierului Valeriu Streleț”. Inițiativa a fost semnată de 42 de deputați, 22 deputați socialiști și 20 deputați comuniști.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.