Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, va avea vineri, 27 noiembrie, noi consultări cu liderii fracțiunilor parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru. Guvernul Republicii Moldova a fost demis la sfârșitul lunii octombrie și de atunci liderii partidelor politice nu au reușit să ajungă la un consens în privința formării unui nou Cabinet.
Potrivit Agerpres, care citează Jurnalul.md, președintele Nicolae Timofti se va întâlni cu reprezentanții celor trei formațiuni proeuropene care au făcut parte din fosta alianță de guvernare — Partidul Democrat, Partidul Liberal și Partidul Liberal-Democrat. În schimb, comuniștii și socialiștii au anunțat că nu vor participa la consultări.
Ultimele negocieri pe tema formării unui nou Guvern s-au desfășirat la începutul acestei săptămâni și au fost un eșec. În timp ce socialiștii au insistat pe alegeri anticipate, liberalii s-au pronunțat pentru o coaliție de centru-dreapta, comuniștii și democrații au propus formarea unui guvern tehnocrat, ia liberal-democrații fostului premier Valeriu Streleț au refuzat să participe la discuții.
Comentează