Începând din acest, Danemarca va dezvolta o strategie de război cibernetic împotriva unor ţări şi organizaţii ostile, a raportat cotidianul danez Politiken, citat de sputniknews.com
Aproximativ 465 milioane de coroane (75 milioane dolari) vor fi investite în crearea unei unităţi de război cibernetic ofensiv până în 2017, o măsură prezentată iniţial de Ministerul Apărării.
Potrivit planului său, sarcina va fi atribuită Serviciului de Informaţii al Apărării (FE) şi va fi pentru prima oară când agenţia de spionaj va avea competenţe de a efectua atacuri cibernetice, subliniază cotidianul Jydske Vestkysten.
Atacurile cibernetice pot fi efectuate pentru a paraliza sistemele de apărare aeriană, de electricitate şi de alimentare cu apă ale inamicului, precum şi web site-urile esenţiale, afirmă Politiken.
Decizia intervine ca reacţie la atacurile hackerilor împotriva industriei de apărare daneze, Ministerului Economiei şi Afacerilor, Autorităţii Maritime, explică The Local. Mai multe companii au fost de asemenea vizate, cu China văzută ca principal suspect.
Cu toate acestea, iniţiativa de a trece de la apărare la atac în războiul cibernetic a provocat dezbateri. Experţii nu sunt de acord că un atac cibernetic ar putea fi considerat egal cu o operaţiune militară şi dacă da, atunci în ce măsură, deoarece declanşarea războiului necesită aprobarea parlamentului.
"Când mergem la război, parlamentul este cel care îl declară şi armata îl poartă", a declarat Anders Henriksen, un savant de la Universitatea din Copenhaga, pentru Politiken.
Ministrul apărării Nicolai Wammen asigură că războiul cibernetic nu va contrazice legislaţia naţională. "Sunt convins că obligaţia constituţională de a include parlamentul în această situaţie poate fi reconciliată cu orice preocupări legate de implementarea şi securitatea operaţiunii", a afirmat el, citat de The Local.
Prima țară care își creează o armată cirbernetică
București
5°C
Articole Similare

273
Descoperire care ar putea schimba teoria originii vieții: 'Conan bacteria' susține ipoteza că viața de pe Pământ ar fi putut veni de pe Marte
273

753
Invadează SUA terestru Iranul? Trump manifestă deja un „interes serios” în desfășurarea de trupe / Reacția Casei Albe
753

3.677
VIDEO Mesaj dur către Teheran: în primul discurs de la izbucnirea conflictului, președintele Emiratelor Arabe Unite numește Iranul „inamic”
3.677

2.924
Strategie disperată în Strâmtoarea Ormuz: Navele petroliere se declară 'chineze' ca să nu fie bombardate de Iran
2.924

1.347
Turcia analizează trimiterea de avioane F-16 în Cipru pe fondul extinderii conflictelor din regiune
1.347

16.020
Liderul Iranului face un pas înapoi: președintele își schimbă mesajul după ce Gărzile Revoluționare i-au respins public declarația cu scuzele
16.020

6.003
Iranul a atacat Iordania cu aproape 120 de rachete și drone: „Vizau instalaţii vitale în interiorul Iordaniei”
6.003

4.198
Războiul din Iran complică politica italiană: Prietenia cu Donald Trump ar putea să o coste funcția pe Giorgia Meloni
4.198

95
VIDEO Israelul somează Libanul să „dezarmeze" Hezbollah, sub ameninţarea unor „măsuri mai severe"
95

1.332
Cipru vrea sub umbrela NATO: președintele spune că ar depune cererea „chiar mâine”, dar Turcia ține ușa închisă
1.332

7.216
Este stare de alertă maximă în Europa. Iranul lansează avertismente dure către guvernele europene
7.216

9.749
Iranienii au lansat „jihadul” împotriva SUA și a Israelului: atac cu un roi de drone în mai multe puncte strategice
9.749

81
VIDEO Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe: Avem în atenţie circa 14.000 de români aflaţi în zona de conflict
81

















Comentează