Liderul judeţean al PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, sâmbătă, pentru AGERPRES, că primarii social-democraţi şi preşedinţii organizaţiilor locale ''susţin Guvernul Grindeanu şi sunt solidari cu preşedintele Liviu Dragnea''.
Stan a spus că, în cursul acestei săptămâni, a avut întâlniri zonale cu primarii şi preşedinţii de organizaţii, pentru a purta discuţii privind ''evenimentele social politice actuale, activitatea Parlamentului şi a Guvernului României din ultima perioadă''.
''S-au analizat obiectiv cauzele care au condus la criza social politică în care ne aflăm, s-au identificat disfuncţionalităţi în comunicarea intenţiilor guvernului, dar în unanimitate primarii şi-au exprimat susţinerea Guvernului Grindeanu şi solidaritatea cu liderul PSD, Liviu Dragnea'', a spus Stan.
FABULOS Cât costă apartamentul deţinut de fiica lui Victor Ciorbea în New York
Dezvăluiri din dosarul Turceni-Rovinari: Victor Ponta și preferințele în materie de mașini
Senatorul PSD a spus că, potrivit primarilor, majoritatea populaţiei din comunităţile pe care le reprezintă susţine, de asemenea, Guvernul şi liderul naţional al partidului.
''Îşi exprimă în continuare susţinerea faţă de acest guvern, dacă va fi nevoie chiar printr-un mare miting'', a spus Stan.
Totodată, Stan a spus că primarii şi-au exprimat nemulţumirea pentru faptul că bugetul Romaniei ''a fost atât de târziu adoptat, încă nepromulgat din cauza atitudinii preşedintelui Klaus Iohannis, care a întârziat cât a putut validarea primului ministru'', ceea ce afectează negativ economia naţională şi a comunităţilor locale.
Pe de altă parte, Stan a spus că primarii au apreciat faptul că judeţului Suceava i s-a repartizat o sumă considerabilă pentru echilibrarea bugetelor locale, cu mult peste cea obţinută de celelalte judeţe, şi au salutat deschiderea sesiunii 2017 pentru depunerea proiectelor în Programul Naţional de Dezvoltare Locală.
Comentează