Primarul orașului Slobozia, Alexandru Stoica, este cel mai nou edil intervievat de Adevărul, în campania „Primarii noștri”. Militar de meserie, acesta conducea primăria în anii '90 cu pistolul pe masă și tot el a eliberat o autorizație de construcție unei benzinării care nu avea aviz anti-incendiu.
„Eu am fost primar şi în ’90, imediat după Revoluţie. Am fost şi primul preşedinte la FSN Ialomiţa. Militar fiind. Nu voia nimeni să fie primar. Ce facem, domnule, că trebuie să dăm salariile la oameni, să semnăm alea. Nu voia nimeni. Cineva îmi zice: „Domnu’ căpitan – eram căpitan atunci – nu vrei să stai dumneata vreo săptămână până găsim pe cineva?”. Deci aşa era atunci, se negocia funcţia. Eu zic: „Las-o dracu’, aţi mai văzut ofiţer primar? Nu sună bine”. „Hai, domnule, că n-are cine”. L-am numit pe altul preşedinte la Front şi am venit primar. Şi am stat până la 1 august, când s-a dat lege. În uniformă am stat mult timp. Cu pistolul pe masă (n. red. în primărie). Nu glumesc, pe bune. Cu pistolul pe masă am stat”, a declarat Alexandru Stoica.
În ceea ce privește autorizația de construcție eliberată de edil unei benzinării care nu avea aviz anti-incendiu, Alexandru Stoica se scuză, declarând că a semnat „ca primarul”.
„Cum să falsific eu, ca primar, o autorizaţie? Că ei aşa m-au acuzat. E cea mai mare prostie. (...) Lucrurile sunt foarte simple: vine omul, face o cerere pentru un certificat de urbanism şi spune: vreau să construiesc o benzinărie. Foarte bine, trebuie să aduci asta şi asta. Au adus şi a venit cu autorizaţia la semnat.(...) Păi şi eu de unde să ştiu că nu e în regulă? Eu stau să citesc?. (...) Mă pricep eu care-i aia, care-i aia? Ei (n.red. serviciul urbanism) pentru asta sunt plătiţi. Este aparatul de specialitate al primarului. Primarul e semnătură de autoritate, întăreşte faptul că alea sunt în regulă. Dar nu-i treaba primarului să verifice. Păi, dacă aş sta să verific fiecare document în parte, aş semna două d-alea pe an”, a explicat Alexandru Stoica.
Puteți citi interviul integral aici.
Comentează