Primarul din Nikolaev sfătuiește femeile și copii să plece din oraș: Rușii ar folosi bombe cu dispersie în zone civile

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 05-04-2022

Actualizat: 05-04-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Orașul Nikolaev din sudul Ucrainei, în apropiere de Odesa, continuă să fie bombardat de ruși, a declarat primarul orașului-port de la Marea Neagră pentru BBC Newsday.

Oleksandr Senkevych spune că în prezent se folosesc muniții cu fragmentație asupra zonelor civile din orașul său care nu au valoare militară, pentru a crea panică și a pregăti o operațiune terestră rusă.

Senkevych a făcut apel la toate femeile și copiii să părăsească Nikolaevul pentru a limita numărul victimelor civile. „Suntem bombardați în fiecare zi. Ieri am avut două bombardamente.”

„În ceea ce privește bombardamentul de ieri, ne-au bombardat cu bombe cu dispersie, cu rachete cu dispersie care au căzut în cartiere, toate acestea erau doar case în care oamenii vin să doarmă și dimineața merg la muncă”, a mai declarat primarul.

Bombele cu disperție/fragmentație sunt un tip de muniție care conține elemente explozive mai mici, capabile să acopere o suprafață mai mare și să provoace daune. Acest tip de muniție este interzisă printr-o convenție internațională la care Rusia și Ucraina nu sunt parte.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri