Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primele alegeri municipale după 'Revoluţia Iasomiei' vor avea loc pe 17 decembrie

Tunisia

Primele alegeri municipale după 'Revoluţia Iasomiei' din 2010-2011, mult timp aşteptate pentru consolidarea tranziţiei democratice în Tunisia, vor fi organizate pe 17 decembrie 2017, a anunţat luni preşedintele Comisiei Electorale, Chafik Sarsar, relatează AFP. Data oficială a alegerilor municipale a fost stabilită după consultări între guvern, partidele politice şi societatea civilă, a declarat Sarsar în cadrul unei conferinţe de presă.

Iniţial a fost sugerată data de 26 noiembrie, în timp ce unele partide au cerut amânarea lor pentru martie 2018. Sarsar a subliniat însă necesitatea de a organiza aceste alegeri cât mai curând posibil. Acestea vor fi primele alegeri municipale organizate de la căderea regimului lui Zine el-Abidine Ben Ali, în ianuarie 2011. De atunci, oraşele tunisiene sunt conduse de 'delegaţii speciale', responsabile cu problemele curente.

Întârzierea organizării acestui scrutin a contribuit la degradarea vieţii tunisienilor (infrastructură deficitară, probleme cu ridicarea gunoiului, etc.) După adoptarea unei Constituţii şi succesul alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din 2014, organizarea alegerilor municipale ar trebui să permită ancorarea procesului democratic la nivel local, conform Agerpres. Blocajul s-a produs în special din cauza unor negocieri în Parlament cu privire la noua lege electorală, a cărei adoptare a fost amânată până în luna ianuarie anul acesta. Aceasta va permite votul forţelor de securitate şi cel al forţelor armate (circa 130.000 de persoane) la alegerile municipale, însă şi la cele regionale, un alt scrutin care va fi organizat ulterior.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.