Premium
Criza financiară din Grecia
În ianuarie Syriza, o coaliție de partide și grupări de stânga, câștigă alegerile și formează guvernul sub conducerea lui Alexis Țipras. În februarie Grecia primește in partea Troicii (Comisia Europeană, FMI, Banca Centrală Europeană) o extensie cu 4 luni a liniei de finanțare.
Țipras folosește acest timp pentru a căuta să propună și să obțină soluții alternative care să îi permită, simultan, să ușureze austeritatea (promovând creșterea economică) și să plătească datoriile. Ideile sale sunt primite cu ostilitate. Țipras este acuzat că propunerile sale tehnice nu sunt solide economic ci constă mai mult în sloganuri, opinie împărtășită de mai mulți economiști. Uniunea Europeană insistă ca datoriile să fie plătite în termeni substanțial asemănători cu cei dinainte.
Dincolo de motivele economice, refuzul are și motive politice. Electoratul german tinde să fie mai preocupat iresponsabilitatea morală a guvernului grec și mai puțin de efectele economice ale unui eventual grexit (ieșirea Greciei din zona euro). Mai interesant este că și guvernul conservator spaniol susține menținerea austerității în Grecia. Comentatorii consideră că este vorba aici de teama de mișcarea spaniolă de stânga Podemos. Dacă este suficient să ceri și datoriile îți vor fi plătite, atunci guvernul spaniol a greșit necerând și el o anulare. Astfel, și tentația de a vota un partid care să refuze plata datoriilor (adică Podemos) crește. Iar faptul că, în primele luni de guvernare, Syriza anulează puținele progrese economice realizate de predecesori nu face decât să blocheze Europa în refuz.
În iulie grecii organizează un referendum privind acceptarea condițiilor troicii. Cu puțin timp înaintea referendumului FMI iese din linia oficială și admite că termenii propuși sunt deja depășiți și că va fi nevoie, oricum, de o suplimentare a împrumutului.
Poziția de refuz a termenilor iese câștigătoare la referendum. Dar Uniunea rămâne fermă pe poziții astfel încât guvernul grec acceptă în sfârșit termenii de finanțare propuși. Acordul face o referire oblică la posibilitatea extinderii finanțării, dar nu există nici o promisiune fermă.
În condițiile în care analiza FMI este corectă, rămâne o nouă criză financiară în Grecia în 2016 rămâne perfect posibilă.
În august prim-ministrul Țipras demisionează și se organizează noi alegeri în septembrie. Syriza câștigă și noile alegeri.
Refugiați
În 2015 peste un milion de migranți au ajuns în Europa, inclusiv 970.000 care au călătorit în condiții riscante pe Mediterana, susține UNHCR. Majoritatea au ajuns în Grecia, respectiv 821.0008, după care s-au dus în 6 țări europene. În Italia au sosit 150.317 persoane. În Bulgaria au venit 29.959, Spania – 3.845, Cipru – 269 și Malta – 106.
Citiți și: Câți migranți și refugiați au ajuns în Europa în 2015
Jumătate dintre cei care au ajuns în Europa anul acesta sunt din Siria, în timp ce 20% au venit din Afganistan și 7% din Irak. Nu toate persoanele fug de război. Unii migranți vin din zone pașnice, poate chiar din interiorul Europei (Kosovo, Albania, Serbia). Aceștia sunt mânați mai degrabă de motive economice.
(verde = prietenie, galben =neutralitate/neîncredere, roșu=dușmănie). Click pentru a vedea imaginea întreagă.
Al patrulea tip de reacție este dorința unor țări de a se implica activ în rezolvarea problemei "la sursă" (adică în Siria). Acest efort întâmpină, însă, două obstacole majore. Pe de o parte, orice soluție în Siria, în momentul de față, implică coooperarea cu Rusia lui Putin. Iar Putin va cere, foarte probabil, o ridicare a sancțiunilor aduse după criza din Ucraina. Al doilea obstacol, chiar mai dificil, este lipsa oricărui plan credibil de pace. Facțiunile locale nu vor să oprească luptele, Occidentul nu vrea să trimită trupe. Rusia și Iranul nu vor nici ele (și oricum nu pot) să plătească singure costul de bani și vieți necesar unei invazii pe scară largă. În aceste condiții, o soluție posibilă este divizarea Siriei pe baza raporturilor de forță existente - dar aceasta este, deocamdată, o temă tabu în spațiul public.
Citiți și: Cu cine stăm de vorbă în Siria?
Chiar dacă se ajunge la vreun fel de soluție care să oprească migrația la sursă, acest mini-miracol nu se va întâmpla decât în partea a doua a anului. Așa că, din punct de vedere al fluxului de refugiați în Europa, anul 2016 va semăna cu 2015: migrație ilegală, garduri la graniță ocolite mai mult sau mai puțin eficient, reacții xenofobe, dar și eforturi substanțiale de acomodare. O diferență va fi că ne vom obișnui cu fenomenul și, de aceea, nu îl vom mai vedea atât de des la TV.
Brexit (ieșirea Marii Britanii din UE)
În 2015, David Cameron, la presiunea electoratului, dar și a propriului partid, a căutat să negocieze cu Uniunea Europeană o serie de concesii care să încurajeze cetățeni britanici să susțină la referendumul din 2016 rămânerea Marii Britanii în Uniune. Ultima versiune a acestor cereri este considerată a fi cumva rezonabilă (adică nu aberantă). Dar asta nu garantează că, în 2016, Uniunea va accepta să facă concesiile cerute. Chiar dacă Uniunea acceptă, nu este clar dacă britanicii vor fi atât de impresionați de această performanță cât să decidă rămânerea în UE.
Dacă Marea Britanie iese din UE, Scoția ar putea decide să devina stat independent și să caute să fie primită în UE. O ieșire a Scoției ar afecta statutul economic șî politic a ce mai rămâne din Marea Britanie.
Citiți și: Cameron promite Marii Britanii un viitor mai bun
Atacuri la Paris
Franța este atacată în ianuarie (atentatele de la Charlie Hebdo) și în noiembrie. Atentatorii se revendică de la Al Qaeda ( în ianuarie) și ISIS (noiembrie). Dar înrudirea este mai mult ideologică. Atentatele (mai ales cel de-al doilea) sunt produse cu resurse logistice locale.
Atacurile au readus în agenda publică teama de musulmani și dorința serviciilor secrete de a spiona traficul de pe Internet. Aici este ai un salt logic. Nu refugiații ci cetățenii francezi au fost atentatori. De asemenea, atentatorii nu au folosit comunicații criptate care să dea bătăi de cap organizațiilor europene de spionaj.
Citiți și: Toți atacatorii din Paris aveau naționalitate din țări europene
Pericolul unor atentată rămâne prezent și în 2016. De asemenea, organizațiile xenofobe vor continua să răspândească panică.
Iar serviciile secrete vor continua să încerce să întărească supravegherea populației
Rusia
Relațiile cu Rusia au fost dominate de două teme majore. Pe de o parte, Uniunea Europeană a continuat sancțiunile economice deja stabilite în urma conflictului ruso-ucrainian
Pe de altă parte, s-au făcut eforturi pentru o mai bună integrare energetică în UE (limitând astfel potențialul de negociere al furnizorului rus) și spre o reducere a consumului de energie fosilă. S-a ajuns chiar ca, în iulie, să fie lansată o investigație privind practicile anticoncurențiale ale Gazprom.
Relațiile se îmbunătățesc declarativ după al doilea atac de la Paris dar forme practice de destindere încă nu au fost decise.
În 2016 o reducere a sancțiunilor în schimbul cooperării în Siria ar putea fi pusă pe masa negocierilor. Dar Europa își va consolida în continuare independența energetică, mai ales în contextul nou creat de summit-ul de la Paris.
Citiți și: Prim acord universal în lupta împotriva încălzirii globale, semnat la Paris
Sursa imagine reprezentativă: Freestock.ca
